DECO 5 idei să-ţi personalizezi casa
Dacă îţi doreşti ca tot ceea ce te înconjoară să te reprezinte, află că şi modul în care îţi amenajezi casa şi piesele de mobilier pot spune foarte multe despre tine. Depinde doar de tine ca ele să fie unice şi să uimească pe orice îţi păşeşte pragul casei.
Pe aceeaşi temă:
Reamenajează-ţi casa după o despărţire
Idei pentru o casă veselă şi luminoasă
Plăci ceramice altfelFormele,liniile şi culorile simple nu te vor scoate din anonimat. Alege cu atenţie unele care să aducă o notă de prospeţime şi care să te înveselească şi pe tine zi de zi. Cele pe care imprimi termic o imagine sunt cu adevărat speciale. La centrele de imprimare şi personalizare a tricourilor şi cănilor ai putea cere să imprime o imagine aleasă de tine pe plăci de faianţă. Te poate costa aproximativ 20 de lei,iar imaginea poate rezista mult,atâta timp cât nu este supusă frecărilor sau zgârierilor. O altă posibilitate este fotoceramica digital color pe acre o poţi obţine prin comandă online. Pe hârtia tipărită se pune o substanţă gelatinoasă,se transfer imaginea pe faianţă,apoi se arde la 900 grade Celsius.Autocolante pe perete sau pe geamCu adevărat surprinzătoare prin multitudinea de forme din care ai de ales sunt autocolantele. Poţi aplica pe pereţii din orice cameră sau pe geamuri autocolante cu un design abstract,urban,cu zâne sau steluţe,cu un mesaj,cu flori,fluturi sau copaci. Poţi alege chiar şi un autocolant peşti pentru cada de baie. Este rezistent la apă numai dacă îl aplici pe cada uscată. Transperante unicatNu ai o privelişte prea frumoasă când priveşti pe fereastră? Tot prin imprimare rezolvi problema,dar aplicând o imagine pe transperante. Poate fi o floare,un loc preferat sau orice altceva te reprezintă. Razele de soare ale dimineţii vor face ca forma aplicată pe transperantă să se reflecte în întreaga cameră.Cărţi aşezate după culoareCoperţile de diverse culori pot fi şi ele folosite astfel încât să schimbe înfăţişarea unei camera. Grupate în funcţie de culoare şi nu neapărat de mărime sau autor,vor face din bibliotecă un punct de atracţie care va uimi sigur orice oaspete vei primi. În acest fel cărţile iau locul în mod natural decoraţiunilor interioare.Colecţii la vedereDacă eşti o colecţionară pasionată,atunci e momentul să găseşti un loc pentru a-ţi aşeza colecţia şi a te mândri cu ea. Că sunt monede,amintiri din călătorii,solniţe,animăluţe de pluş sau din ceramică,vor face impresie în faţa celor care te vizitează şi veţi avea multe de povestit pe marginea obiectelor strânse de tine cu atâta grijă.