Decoraţiuni spectaculoase realizate din cleşti de rufe

25 octombrie 2016   Casă și Grădină

Te-ai gândit vreodată că poţi realiza decoraţiuni spectaculoase realizate din cleşti de rufe? Dacă îţi pui un pic imaginaţia la treabă, poţi să ai parte de surprize. Şi ca să te ajutăm un pic, iată mai jos câteva exemple care din care să te poţi inspira.

Una dintre cele mai simple decoraţiuni pe care le poţi realiza este să maschezi o cutie de conservă în care ai plante. Nu trebuie decât să prinzi cleştii pe marginea cutiei şi aduci astfel un aspect natural,rustic chiar! Dacă îţi plac culorile,atunci te poţi juca cu imaginaţia şi că realizezi diferite combintaţii! În plus,este un proiect care îi va încânta chiar şi pe cei mici!

Cu puţină meşterală,poţi realiza chiar şi lustre,numai bune de pus în camera de zi sau de ce nu,chiar şi pe balcon! Prinde cârligele de rufe pe un suport de fier şi vei obţine lustre inedite,la fel ca în imaginile de mai jos!

Un alt proiect DIY care ne-a atras atenţia,este acest cuier de prosoape de bucătărie. Lipeşte cu un adeziv cârligele pictate în clape de pian şi vei obţine astfel un cuier inedit,pe care îl vei putea folosi chiar şi în holul de la intrare!

Mai multe