Decorează cu lambriuri din lemn pentru un efect spectaculos

31 august 2016   Casă și Grădină

Acum că se apropie timpul pentru curăţenia de toamnă, poţi lua în calcul să operezi mici modificări în casă pentru a schimba atmosfera. Îndrăzneşte să încerci lucruri noi care vor aduce un plus de farmec în orice cameră. CasoTeca îţi propune: decorează cu lambriuri din lemn pentru un efect spectaculos.

Probabil că vei schimba perdelele cu aer de vară. Vei renunţa şi la micile decoraţiuni marine. Şi te pregăteşti să-i echipezi pe cei mici de şcoală. Dar,poţi schimba şi atmosfera din casă şi să aduci natura fie în dormitor,fie pe hol. Noi îţi propunem un mod simplu de a opera mici schimbări în casă.

Foloseşte lambriurile din lemn. Cu toţii ne amintim de holurile vechi cu lambriu de lemn. Şi încă mai sunt locuinţe unde acestea stau pe perete. Nu te speria! Ideile pe care ţi le prezentăm mai jos vin cu o reinterpretare a vechilor lambriuri. Iată cum.

Decorează cu lambriuri din lemn pentru un efect spectaculos

Fie că e vorba doar de un perete lat de un metru şi ceva din balcon,fie e vorba de unul de circa trei,patru metri sau poate că vrei să ai o tăblie de pat mai atipică,poţi aduce natura în interior cu ajutorul lambriurilor din lemn. În funcţie de dimensiunea peretelui,ai nevoie de lambriuri. Se găsesc la Dedeman,la preţul de circa 100 de lei pentru zece bucăţi cu o lungime de patru metri. Mai ai nevoie de pensule,grund alb,vopsea acrilică,ceară,şmirghel şi dacă vrei să aplici şi un strat de protecţie,atunci adaugă coşului de cumpărături şi lac,la alegere,mat sau lucios.

Mai multe