Detergentul de vase lichid, util nu doar pentru spălarea farfuriilor. În ce alte situaţii te salvează!

24 martie 2022   Casă și Grădină

Datorită proprietăţilor sale de dizolvare a grăsimilor, detergentul de vase poate fi folosit în diverse situaţii, ca agent de curăţare, mai ales să nu este toxic şi nu dăunează pielii.

Petele de grăsime de pe vase nu singurele care pot fi înlăturate cu ajutorul detergentului lichid. Şi cele de pe diferite texturi, de pe căzi, geamuri pot fi alungate cu acest produs. Urmele lăsate de ruj, unt, ulei de motor, ulei de gătit, cerneluri pentru pix pot fi combătute dacă aplici detergentul imediat ce le observi. Va fi nevoie să foloseşti şi o perie mică sau o periuţă de dinţi până când grăsimea va fi îndepărtată.

Face geamurile să strălucească

În lipsa unei soluţii pentru curăţarea geamurilor, pune câteva picături de detergent lichid de vase în trei litri de apă, amestecă şi umple cu soluţia o sticlă cu pulverizator. Pulverizeaz-o pe geamuri şi şterge-le apoi exact aşa cum procedezi cu orice soluţie de curăţat pentru geamuri.

Este ideal pentru căzi şi chiuvete

Încălzeşte puţin un pahar cu oţet şi transferă-l apoi într-o sticlă cu pulverizator. Adaugă apoi detergent de vase lichid şi agită bine sticla. Pulverizează pe cadă şi chiuvetă, apoi las-o să acţioneze câteva minute înainte de a folosi o perie şi de a limpezi suprafeţele.

Îndepărtează rapid murdăria din toaletă

Umple o cană cu detergent lichid de vase şi toarn-o în vasul de toaletă. După aceea, îl laşi să stea timp de 15 minute. Între timp, umpli o găleată cu apă fierbinte. La final, cureţi cu peria de toaletă şi torni apa pentru a îndepărta murdăria.

Ţine insectele la distanţă

Pentru a combate acarienii, păianjenii şi afidele, pune o picătură de detergent de vase şi apă într-o sticlă cu pulverizator. Pulverizează blaturile, dulapurile şi alte zone pentru a respinge şi furnicile.

Citeşte şi:

Greşeli pe care le poţi face în timpul curăţeniei de primăvară. Obiceiurile inofensive care te pot îmbolnăvi

Cele mai bune metode să cureţi rapid ferestrele. Soluţii ieftine, infailibile în îndepărtarea murdăriei de pe geamuri

Face să dispară petele de ulei lăsate de maşină

Dacă ai urme de ulei sau benzină în garaj le poţi îndepărta cu detergent de vase, apă caldă şi o perie de frecat. Detergentul curăţă şi uneltele murdare. Previne formarea ruginii pe acestea, deci după folosire le poţi curăţa cu detergent de vase. Pentru a-ţi curăţa mâinile, amestecă detergent cu puţin ulei de porumb.

Poate înlocui şamponul

Ai rămas fără şampon? Poţi elimina excesul de sebum al părului, produsele grase sau pe cele pentru păr şi cu ajutorul detergentului de vase. Îl poţi folosi chiar şi pentru a-ţi spăla câinele.

FOTO: Shutterstock

Mai multe