Energiile negative din casă. Cum să le detectezi cu un pahar cu apă

25 noiembrie 2016   Casă și Grădină

Casa este locul în care ne simţim cel mai bine, în care putem să facem ceea ce vrem, şi unde fiecare om se relaxează. Dar, în timp se pot acumula energii care de obicei sunt negative. Şi, pentru le detecta, trebuie să apelăm la o tehnică simplă, cea cu paharul cu apă. Iată cum să descoperi energiile negative din casă.

În orice loc ne-am afla,energiile sunt prezente. Casa este spaţiul de unitate în care multe dintre acestea se unesc – sentimentele,gândurile şi emoţiile emit un anumit tip de energie,dar,de asemenea,şi atrag.  

Energiile negative din casă. De unde provin?

Membrii familiei,vecinii sau musafirii care calcă pragul pot aduce energii negative,care ar putea afecta starea de spirit a celor din interior. Tot ceea ce trăim-gândurile,întâmplările şi stresul pe care l-am experimentat în interiorul încăperii,este un rezultat al emoţiilor negative.

Când vine vorba de energiile negative din casă, e bine să ştii că locuinţa este ca un burete. Oricât de transparent ar fi mediul,energiile sunt absorbite din pereţi,mobilier,covoare şi obiecte. În mod frecvent,aceste energii negative se acumulează în colţuri şi locurile ascunse din încăpere. De asemenea,dacă ai avut recent un eveniment negativ la care a fost prezentă tristeţea sau frica,spaţiul trebuie purificat imediat.

Cum detectezi energiile negative din casă

Odată ce energiile negative intră în casă,au impact negativ asupra tuturor. Ele pot determina fluctuaţii în buget,ruperea relaţiilor între membrii familieişi perturbarea armoniei. Ca rezultat,vei simţi nelinişte,agitaţie şi lipsa chefului de a mai trăi. Cu toate acestea,simptomele nu pot fi vizibile,motiv pentru care trebuie să ştii să le detectezi.

Ai nevoie de:

-1 pahar de sticlă transparent -150 ml de apă -150 ml de oţet alb -150 gr de sare de mare

Cum se procedează ca să scapi de energiile negative din casă:

Pui în pahar toate ingredientele,apoi îl laşi în camera în care crezi că sunt cele mai multe

. Acest pahar trebuie aşezat într-un loc ascuns şi lăsat acolo întreaga zi. Nu trebuie mişcat de unde l-ai pus.

După 24 de ore te duci şi examinezi paharul. Dacă este la fel ca atunci când l-ai lăsat,adică nu s-a produs nicio schimbare,înseamnă că în camera respectivă nu există energii negative. În cazul în care apa are mai multe bule,înseamnă că este un rezultat al problemelor energetice. În acest caz,trebuie repetată procedura până când apa va fi aşa cum ai lăsat-o.

Ce trebuie să faci cu apa

Nu uita că trebuie aruncat conţinutul din apă în toaletă,pe care o vei spăla şi,astfel, energiile negative din casă vor fi eliminate.

Poţi încerca acelaşi lucru în toate camerele şi să vezi ce se întâmplă. Repeţi procedura până când apa din pahar este la fel cum ai lăsat-o.

Sursă:www.e-buddhism.com

Mai multe