FOTO S-a descoperit planta capabilă să se ascundă de oameni! Cum reuşeşte să facă asta şi de ce?

26 ianuarie 2021   Casă și Grădină

În China, o plantă care creşte în zonele stâncoase de pe lângă Nepal şi care a fost culeasă de localnici de 2000 de ani încoace, pentru scopuri medicinale, a evoluat astfel încât să ajungă să se ascundă de oameni. Numele ei este Fritillaria delavayi şi este o floare gri-maron, asemănătoare cu laleaua.

Conform celor relatate de Live Science, cercetătorii au studiat Fritillaria delavayi, acea plantă gri-maron care înfloreşte odată la cinci ani, şi au ajuns la nişte concluzii uimitoare – floarea a reuşit să găsească o metodă de-a se ascunde de oameni în tot timpul de când este culeasă sistematic şi întrebuinţată de chinezi pentru proprietăţile sale medicinale.

Florea care se camuflează

Cercetătorii au ajuns la concluzia că Fritillaria delavayi şi-a pierdut, de-a lungul timpului, culoarea intensă şi a devenit o plantă de-o nuanţă mult mai subtilă, odată cu trecerea anilor. Cu alte cuvinte, se camuflează! Devine una cu mediul din care face parte. Lucru foarte vizibil cu ochiul liber. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că această schimbare nu e întâmplătoare, este, de fapt, un mecanism de apărare al plantei, pe care şi l-a dezvoltat în încercarea ei de-a se ascunde de oameni.

„Ca în cazul altor plante care se camuflează, am crezut că această floare a ajuns să se ascundă de animalele ierbivore, care trec adesea pe lângă ea şi o mănâncă. Uimitor în acest caz e că ne-am dat seama că planta a dezvoltat acest comportament pentru a se ascunde de oameni, nu de animale”, susţine Yang Niu, co-autorul studiului respectiv.

F. delavayi creşte în peisajul stâncos din munţii chinezeşti Hengduan şi prin anumite părţi din Nepal. Bulbul plantei are proprietăţi medicinale, care pot trata tusea şi alte simptome respiratorii neplăcute. Studiul recent a ajuns la concluzia că floarea odată frumos colorată încearcă şi chiar reuşeşte să prindă o nuanţă asemnănătoare cu stâncile printre care creşte, ferindu-se astfel de cei care caută să o culeagă.

Localnicii sunt cei care au observat primii schimbările suferite de floare. Conform concluziilor studiului, planta şi-a schimbat culorile în zonele în care era culeasă cel mai mult, în ultimii cinci ani, lucru care i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să traseze o legătură evidentă între coloratura plantei şi intervenţia umană asupra plantei cu pricina.

Impactul oamenilor asupra planetei

“Este incredibil cum pot avea oamenii un impact atât de dramatic şi de direct asupra coloritului unui organism sărbatic!”, a declarat cercetătorul Martin Stevens. “De obicei, plantele se camuflează pentru a se ascunde de animalele ierbivore, care le consumă constant. Dar aici e vorba despre o camuflare ca răspuns la obiceiul oamenilor de-a culege planta”, conchide acesta.

Planta e culeasă de 2000 de ani şi e nevoie de 3.500 de flori pentru a produce 450gr de pudră medicinală, aflată la tot mai mare căutare pe măsură ce interesul oamenilor în medicina alternativă creşte. Preţul pentru aceste 450gr de pudră de Fritillaria delavayi se ridică la 218 dolari.

Studiul e dovada faptului că omul are un impact direct şi dramatic asupra planetei noastre.

Foto - Shutterstock, Live Science

Mai multe