Iată cum îţi scapi animăluţul de stres

24 martie 2011   Casă și Grădină

Fie din cauză că îl plimbi peste tot după tine, fie din cauză că îl ţii numai în casă, ori că te-ai mutat, animăluţul tău de companie se poate îmbolnăvi „de nervi”. Iată ce e de făcut ca să-ţi aperi câinele sau pisica de stres.

Pe aceeaşi temă:

E bolnav sau prea gras? Pune-l la dietă!

Stă prea mult singur

O situaţie care cauzeză stres atât câinilor,cât şi pisicilor,este singurătatea. Mai exact,când tu trebuie să pleci de acasă şi laşi animăluţul singur.

Ce e de făcut?

Nu lua cheile şi paltonul fix când trebuie să ieşi pe uşă. Îmbracă-te cu câteva minute înainte şi ieşi pe uşă tiptil,când patrupedul tău nu este atent. Totodată,încearcă să laşi puţină dezordine în casă,ca şi cum ai fi acolo. De exemplu,câteva jucării împrăştiate pe jos.

Situaţii speciale

Chiar dacă pare greu de crezut,câinii şi pisicile devin „nervoase” dacă au stat prea mult lângă tine în situaţii mai speciale. De exemplu,dacă te-a vegheat cât ai fost bolnavă.

Ce e de făcut?

E foarte important să-i arăţi că te-ai vindecat,căci animalele suferă foarte mult când stăpânii lor sunt bolnavi. Fii veselă,mângăie-l cât mai mult,„vorbeşte” cu el. Dcaă vezi că situaţia nu se îmbunătăţeşte,mergi cu patrupedul la consult la medicul veterinar.

Te-ai mutat

Ai schimbat mediul de viaţă al patrupedului tău,fapt care l-a cam îmbolnăvit „de nervi”. Fie că te-ai mutat într-o casă nouă,fie că te-ai apucat de reamenajări sau de zugrăvit,sunt nişte situaţii noi şi dificile pentru câinele sau pentru pisica ta.

Fă noul cămin cât mai confortabil,lasă televizorul sau radoiul pornit atunci când nu eşti acasă. Totodată,scoate mai des câinele la plimbare,petrece mai mult timp în compania lui. Iar dacă ai o pisicuţă în această situaţie,amenajează-i spaţii unde să se caţere sau să îşi ascută gheruţele şi fii drăgăstoasă.

I-ai schimbat mâncarea

Ai schimbat mâncarea pisicii sau a câinelui,moment în care a început să devină stresat. Adică să nu mânânce,să miaune,în cazul pisicilor,sau să stea cu botul pe labe,trist,în cazul câinilor.

Nu încerca să îl pedepseşti pentru că nu se comportă pe placul tău. Este total greşit,căci îi va creşte anxietatea. Fii blândă,nu îi vorbi pe un ton ridicat şi ademeneşte-l să mânânce. Dacă nu vrea,revino la mâncarea iniţială,dar lasă acolo şi noul sortiment. Treptat,se va obişnui.

Cum ştii că e stresat

Semne că ai un câine stresat

-Latră foarte mult.-Nu stă o clipă locului sau dimpotrivă,stă într-un colţ,retras.-Poate deveni agresiv,chiar şi faţă de tine. -Nu are poftă de mâncare.

Semne că ai o pisică stresată

-Nu-şi mai face toaleta sau,din contră,îşi spală blăniţa aproape tot timpul.

-Miaună excesiv.

-Stă ascunsă,este apatică.

-Roade sau zgrârâie canapeaua şi scaunele.

Mai multe