Meştereşte un suport de lumânare din CD-uri!

18 martie 2014   Casă și Grădină

Nu arunca la coş CD-urile de care nu mai ai nevoie! Le poţi folosi pentru a crea suporturi de lumânăr, decorate cu pietricelele şi scoicile pe care le-ai strâns cu drag în concediu.

Ai nevoie de:

-câteva CD-uri

-pietricele colorate şi din sticlă,plate pe una din feţe (le găseşti la orice magazin de bricolaj)

-nisip,scoici,cochilii

-lipici transparent

-o lumânare cu diametru mai mare

-spray fixativ pentru păr

Pasul 1:

Pe partea lucioasă a CD-ului,lipeşte pietricelele de sticlă şi cele colorate,scoicile.

Pasul 2:

După ce te asiguri că pietricelele sunt bine fixate,întinde lipici pe toată suprafaţa rămasă liberă,cu ajutorul unui beţişor de curăţat urechile- mai puţin pe porţiunea albă din jurul orificiului central.

Pasul 3:

Presară nisip din belşug pe toată suprafaţa CD-ului. Lasă să se usuce,apoi suflă uşor pentru a înlătura excesul de nisip.

Pasul 4:

Dacă au rămas porţiuni neacoperite,adaugă lipici şi presară din nou nisip. Cu un beţişor pentru urechi,curăţă bine nisipul ajuns accidental pe suprafaţa albă din jurul orificiului central.

Pasul 5:

Aşteaptă ca totul să fie bine uscat. Apoi,de la o distanţă mai mare de 15  cm,pulverizează spray fixativ pe suprafaţa decorată. Presară din nou puţin nisip fin peste suprafaţa lăcuită,ca să acoperi eventualele „goluri“ lăsate de jetul sub presiune.

Pasul 6:

Lipeşte lumânarea de porţiunea albă a CD-ului. Aprinde-o,pune-o pe masă... şi invită-ţi soţul la o cină romantică!

Cu mulţumiri lui Carmen Opriş (facebook:„Felicitări inedite handmade“)

Citeşte şi:

„Sporul casei” din seminţe şi cereale

Puterea culorilor asupra casei tale

Mai multe