MODĂ. «Mie ce pantaloni mi se potrivesc?»
Nu tot ce-i la modă este şi perfect pentru tine. Iar la pantaloni silueta dictează!
Pe aceeaşi temă:
Noile dresuri te pun în valoare
3 piese de nelipsit din garderoba ta
Strâmţi,pentru forme feminine
Acest model de pantaloni scoate în evidenţă şoldurile,gambele şi gleznele. Dacă ai o siluetă armonioasă,pantalonii strâmţi alungesc piciorul,îl fac zvelt şi dau siluetei forme elegante.
Evazaţi,armonizează silueta
Se potrivesc celor cu forme mai pline. Accentul se pune pe partea de jos a corpului,şoldurile sunt trecute în plan secundar,fiind frumos creionate şi subliniate.
Trei sferturi,subliniază linia gambei
Pantalonii trei sferturi sunt foarte pretenţioşi,pentru că „scurtează” picioarele. Dacă ai picioare lungi şi glezne subţiri,cu pantalonii trei sferturi mergi la sigur. Încearcă să-i asortezi cu o pereche de pantofi cu toc,pentru un plus de supleţe.
Clasici,echilibrează proporţiile
Croiala dreaptă estompează şoldurile proeminente şi echilibrează proporţiile. Alege pantalonii cu dungă sau pe cei cu linii verticale,deoarece alungesc piciorul. Aceştia sunt ideali şi în cazul în care ai gleznele groase şi vrei să ascunzi acest lucru.