PRACTIC Cum alegi aparatul de aer condiţionat
Nu e deloc un moft în zilele caniculare. Dimpotrivă, el te ajută să-ţi păstrezi casa răcoroasă. Iată-le pe cele mai bune.
Preţul
De obicei,preţul afişat include toate taxele. În caz contrar,acest lucru trebuie specificat. Informaţiile complete referitoare la caracteristicile principale,dacă se asigură sau nu montajul,transportul şi livrarea la domiciliu ar trebui să fie menţionate.
Clasa energetică
Nu întotdeauna preţul mare înseamnă calitate superioară. Trebuie să iei în considerare caracteristicile tehnice şi clasa energetică. Cele mai ieftine aparate sunt dintr-o clasă energetică inferioară,iar acest lucru va duce la creşterea consumului de electricitate.
Întreţinerea
Combinaţia de praf,umezeală,frig şi întuneric din interiorul aparatului de aer condiţionat asigură mediul ideal pentru înmulţirea bacteriilor care provoacă rinite,alergii,laringite,faringite şi bronşite. De aceea,filtrele trebuie curăţate lunar cu apă şi săpun sau cu un spray special.
Invertorul
Dacă vrei să foloseşti aparatul de aer condiţionat şi pentru încălzire,alege unul cu invertor. Acestea au un randament bun când temperatura exterioară nu este foarte scăzută şi pot fi folosite toamna şi primăvara.
Info
Unitatea exterioară a aparatelor de aer condiţionat split trebuie instalată într-un spaţiu cu o bună circulaţie a aerului şi ferit de razele soarelui.