PRACTIC Cum păstrezi mâncarea vara?

24 martie 2011   Casă și Grădină

Se întâmplă să arunci des mâncare sau alimente stricate? Iată de ce e bine să ţii cont ca să le menţii mereu proaspete:

 Acoperă recipientele

Atât mâncarea gătită,cât şi alimentele (brânză,mezeluri,prăjituri) se păstrează în frigider acoperite sau închise ermetic.

În felul acesta,nu se răspândesc mirosuri şi nici nu se strică atât de repede. Apelează de fiecare dată la capace,caserole de plastic sau la diverse vase pe care să le acoperi cu folie protectoare. Nu aşeza alte produse deasupra mâncării gătite.

 Foloseşte pungile de plastic

Dacă nu sunt depozitate corect,fructele şi legumele se pot strica în câteva zile. Morcovii,ceapa verde,salata,ridichile,zmeura,căpşunile se depozitează în frigider nespălate,în pungide plastic perforate cu un obiect ascuţit.

Merele le poţi păstra pe dulap,într-un vas descoperit ori într-o pungă de plastic perforată,şi le vei avea proaspete timp de şapte zile. Dacă vrei să reziste mai mult,pune-le la frigider.

Ce păstrezi în frigider

Caise,pepene galben,cireşe,struguri,ceapă verde,legume cu frunze verzi,ciuperci,mazăre,spanac,căpşuni.

Ce păstrezi în bucătărie

Mere,banane,roşii,castraveţi,vinete,usturoi,citrice,ardei.

Depozitează separat

Roşiile,bananele,merele,caisele,nectarinele,piersicile,perele,prunele. Din cauza etilenei,un gaz pe care îl degajă în cantităţi mari,grăbesc coacerea legumelor.

De ce să ţii cont când pleci la cumpărături:

-fă o listă cu tot ce ai nevoie şi ţine-te de ea;

-nu pleca de acasă cu stomacul gol. Din cauza foamei,vei fi tentată să cumperi mai mult;

-cumpără mâncare des,dar puţină. Astfel totul se consumă şi nu arunci nimic.

Congelează alimentele

Introdu în congelator laptele,carnea crudă,legumele,fructele (după ce le-ai spălat) şi pâinea. Pune alimentele în pungi speciale pentru congelare care se închid ermetic şi lipeşte-le etichete cu conţinutul lor.

 Ţine verdeaţa în apă

Pune verdeţurile într-o pungă de plastic şi bagă-le în frigider. Ia dintr-o legătură atât cât ai nevoie,spală firele de verdeaţă şi taie-le chiar înainte de a le folosi.

Mai multe