Reguli pentru o casă «sănătoasă»
O casă trebuie nu doar să fie decorată cu gust, ci să respecte şi anumite cerinţe ale unui trai sănătos!
Este important ca în locuinţă să ai suficientă lumină,să alegi dimensiunea corectă a mobilierului şi a televizorului,să-ţi iei măsuri de siguranţă dacă ai copii care abia învaţă să meargă.Lumina naturală şi cea artificială
Element vital,lumina influenţează mult şi aspectul casei. Dacă locuinţa este situată la nord şi nu are suficientă lumină naturală,te poţi folosi de câteva corpuri de iluminat care să-ţi asigure o lumină plăcută,nici prea multă,pentru că e obositoare,dar nici prea puţină.
Sunt indicate aranjamentele cu spoturi montate pe plafon sau pe pereţi,în zonele funcţionale. Un lampadar aşezat lângă fotoliul în care-ţi petreci serile şi bine orientat îţi va asigura lumina necesară pentru citit sau pentru cusut.
Mărimea televizorului,în funcţie de cameră
Televizorul trebuie ales în funcţie de dimensiunea camerei. Distanţa optimă la care să-l plasezi faţă de locul din care urmăreşti emisiunile TV este de 2,5-3 ori mai mare decât diagonala ecranului.
Deci,dacă ecranul are diagonala de 80 cm,trebuie să stai la o distanţă de 2-2,5 m faţă de aparat.
Când copiii încep să descopere universul casei,asigură toate prizele cu capace speciale,firele şi cablurile de alimentare ascunde-le sub măşti. Există colţare speciale care se montează pe colţurile mobilierului.
Nu lăsa la îndemâna copilului obiecte cu şnururi sau ciucuri lungi,care se pot răsuci în jurul lui,provocând accidente.