Semnificaţie şi legende despre bradul de Crăciun

13 decembrie 2016   Casă și Grădină

Bradul este tradiţional asociat cu celebrarea Crăciunului, când în seara de ajun întreaga familie participă la împodobirea lui. În schimb, copiii sunt nerăbdători să vadă darurile lăsate de Moş Crăciun sub brad şi pe care le vor găsi a doua zi.

Legende despre bradul de Crăciun

Se spune că bradul verde este pomul vieţii,şi îl simbolizează pe Iisus Hristos,care este veşnic viu. De asemenea,braduleste considerat un arbore sfânt pentru că vârful său se îndreaptă spre înaltul cerului dumnezeiesc,iar ramurile rămân verzi,amintind de viaţa veşnică.O legenda spune că în preajma iernii,o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde,deoarece avea ruptă o aripă. Tremurând de frig,pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi a unui ulm stufos,dar ambii copaci au refuzat-o,de teamă că le va mânca fructele. Disperată,aceasta s-a culcat în zăpadă,aşteptând să moară. Deodată a auzit chemarea unui brad,care îi promitea ocrotire,fiind cel care a salvat pasărea.Dar,în seara de Crăciun,un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele,în afară de bradul cel generos,pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde,oricât de aspre au fost temperaturile iernilor care au urmat.O altă legendă,din nordul Europei,povesteşte că,odată,în vremuri foarte îndepărtate,au pornit la drum lung trei virtuţi surori (Speranţa,Iubirea şi Credinţa),căutând copacul care să le reprezinte:înalt ca Speranţa,mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După lungi căutări,surorile călătoare au găsit bradul,pe care l-au iluminat cu razele stelelor,devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun.

Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun

Datina folosirii bradului de Crăciuna fost preluată de la romanii antici,care îşi împodobeau locuinţele cu un brad sau cu crenguţe de brad în timpul serbărilor. La început,pentru împodobirea bradul de Crăciun se foloseau fructe,flori de hârtie şi biscuiţi,apoi,în timp,s-a trecut la globuleţe de sticlă,beteală,bomboane de ciocolată şi instalaţii luminoase. În plus,mai există obiceiul ca în vârful bradului să se pună o stea,un simbol al stelei care i-a călăuzit pe magi până la Betleem. De asemenea,despre stea se mai spune că aduce noroc şi ajută la îndeplinirea dorinţelor.

Crăciunul,sărbătoarea naşterii Domnului Iisus Hristos

Crăciunul este sărbătoarea naşterii Domnului Iisus Hristos,care este o sărbătoare a liniştii sufleteşti,a păcii şi a cadourilor. Este un motiv de bucurie pentru creştini,dar,mai ales pentru copii,care aşteaptă cu nerăbdare împodobirea bradului de Crăciun,să meargă din casă în casă cu colinda pentru a vesti naşterea Domnului,dar,cel mai important,pentru cadourile pe care le va lăsa Moş Crăciun sub brad.

Letonia,prima ţară în care a apărut tradiţia bradului de Crăciun

În anul 1510 a apărut prima dată bradul împodobit,la Riga,în Letonia. Iar 11 ani mai târziu,prinţesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului,după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.

Astăzi,împodobirea bradului a devenit una dintre cele mai iubite tradiţii în întreaga lume,odată cu aşteptarea,în seara de Ajun,a lui Moş Crăciun,care aduce cadouri copiilor cuminţi,dar şi pentru restul de membrii din familie.

Credit foto:www.PresaLiberă.net

Mai multe