Soluţii eficiente contra mătreţii

28 noiembrie 2015   Casă și Grădină

Stresul, anumite afecţiuni, dar şi o dietă nesănătoasă se numără printre cauzele apariţiei mătreţii. Ca să scapi de această problemă foarte supărătoare, există nenumărate remedii naturale, care, de-a lungul timpului, şi-au dovedit eficienţa.

Zeama de lămâie

Acizii care se găsesc în zeama de lămâie ajută la eliminarea mătreţii. Torni 200 ml apă peste două-trei linguri de zemă de lămâie. Masezi bine scalpul,apoi îţi călteşti temeinic părul cu această soluţie. Remediul este recomandat de trei-patru ori pe săptămână,până când scapi de problemă.

Uleiul de arbore de ceai

Datorită efectului antiseptic şi antifungic,uleiul din arbore de ceai este unul dintre cele mai eficiente leacuri contra mătreţii. De asemenea,calmează senzaţia de mâncărime a scalpului. Într-un recipient din plastic pui o linguriţă de ulei de arbore de ceai şi o ceaşcă cu apă călduţă,apoi acoperi şi agiţi bine. Aplici pe scalp,după care masezi uşor şi laşi să acţioneze cinci-şase minute,după care te speli pe cap.

Oţetul din vin

Mătreaţa poate fi cauzată şi de unii fungi,situaţie în care foarte eficient este oţetul din mere. Ai nevoie de o jumătate de cană cu apă caldă şi de două linguri de oţet din mere. Amesteci oţetul cu apa,apoi torni pe păr şi freci uşor,câteva minute. La sfârşit,clăteşti bine cu apă călduţă. Faci tratamentul o dată pe săptămână sau la două săptămâni,în funcţie de cât de multă mătreaţă ai.

Salvia

O plantă cu afecţiune benefică pentru scalp este salvia,fiindcă are acţiune antifungică,astringentă şi calmantă. Pentru mai multă eficienţă,o poşi combina cu rozmarinul,recunoscut pentru proprietăţile antibacteriene.

Prepari o loţiune din două linguri de salvie mărunţită şi o linguriţă de rozmarin,la 200 ml de apă. Laşi să fiarbă la foc potrivit,iar după când dă în clocot iei de pe aragaz. Laşi la infuzat 10 minute,apoi aplici pe scalp şi laşi să acţioneze o oră,după care îţi speli părul.

Ulei de migdale

Recomandat contra mătreţii este şi uleiul de migdale. După ce te speli pe cap,nu trebuie decât să îţi masezi scalpul cu acest ulei,cu  mişcări uşoare,timp de cinci minute. Apoi îţi acoperi

părul cu un prosop înmuiat în apă caldă. Repetă de trei-patru ori,când prosopul se răceşte. La final,te speli cu şampon şi te clăteşti cu apă călduţă.

Ştiai că...

...persoanele care au un deficit de zinc şi de complexul de vitamine B sunt mai afectate de apariţia mătreţii? Consumă regulat alimente care să conţină aceste minerale şi vitamine,precum linte,crap,seminţe de dovleac,linte,ouă,cartofi şi nuci.

... gelul de aloe vera face minuni împotriva mătreţii? Aplici gel de aloe vera pe scalp,masezi uşor şi laşi să acţioneze un sfert de oră,după care îţi speli podoaba capilară.

...un săpun de sulf este eficient în lupta conta mătreţii? Îl poţi folosi în loc de şampon,când te speli pe cap.

Mai multe