Specii de animale ce formează cupluri pe viaţă
„Până când moartea ne va despărţi“ se dovedeşte a fi un legământ valabil şi la unele animale, drept este că destul de puţine, ceea ce le face însă cu atât mai speciale şi interesante.
Deşi nu este foarte des întâlnită în natură,monogamia pare a fi la animale chiar mai trainică uneori decât în lumea umană.
Lebedele
Unul dintre cele mai frumoase cupluri este cel al lebedelor. Aşa ne explicăm şi splendoarea poveştii care stă la baza baletului „Lacul lebedelor“,acolo unde metafora celor două lumi întrepătrunse – a oamenilor şi a graţioaselor păsări – spune multe despre trădări şi legăminte încălcate. Lebedele obişnuiesc să-şi facă cuibul pe malul apelor şi trăiesc împreună cu acelaşi partener toată viaţa. Masculul ajută femela la construirea cuibului,dar şi la multe altele îndeletniciri ale familiei.
Lupii
Sunt de o fidelitate exemplară,întemeind familii unite în care masculul şi femela au roluri bine determinate. Trăiesc în haită,un fel de familie lărgită,din care fac parte rude ale masculului şi ale femelei. Lupii se împerechează la început de primăvară şi apoi rămân împreună pentru a creşte puii. Totuşi,dacă unul dintre parteneri moare,cel rămas „văduv“ îşi caută un nou partener.
Căluţul de mare
În lumea apelor,cu totul special este căluţul de mare,impresionant nu doar prin faptul că îşi alege o pereche pe viaţă,ci şi pentru că tatăl este cel care cloceşte ouăle într-un fel de săculeţ ca un marsupiu. Femela si masculul pot fi recunoscuţi în perioada de împerechere după felul în care îşi apropie codiţele,aproape împletite.
Gibonii
Dintre maimuţe,gibonii sunt singurii care formează cupluri monogame. Trăiesc în Asia de sud-est,în grupuri mici,foarte asemănătoare familiilor omeneşti,compuse din mascul,femelă şi puii lor. O particularitate cu totul deosebită constă în statutul relativ egal al femelei cu cel al masculului.
Şoarecii de preerie
Despre rozătoare umblă vorba că nu stau bine cu fidelitatea,este suficient să ne amintim câteva ziceri populare despre iepuri! Totuşi,există şi aici excepţii… care desigur întăresc regula. Este vorba de şoarecii de preerie,care formează cupluri monogame pe viaţă. Masculii nu doar că „n-au ochi pentru altele“,dar le şi atacă pe celelalte femele,probabil ca să nu-i ispitească şi să le strice familia!