Sugestii pentru iluminat dormitorul

5 august 2014   Casă și Grădină

Dormitorul este camera în care petreci o treime din timp şi, cum sursele de lumină din această cameră îţi influenţează starea de spirit mai mult decât celelalte elemente de decor, acestea trebuie alese cu atenţie.

Lumină discretă este ideală

Regulile iluminării unui dormitor sunt simple:lumină artificială blândă seara şi întuneric în cursul nopţii. De aceea trebuie evitate spoturile aprinse noaptea care devin deranjante.

Pentru a avea un ambient plăcut indiferent de oră,soluţia este să combini mai multe tipuri de iluminat,astfel încât să ai unele corpuri de iluminat pentru lucru şi altele pentru iluminatul ambiental. În general,este bine să ai grijă ca lumina să fie mai discretă decât în restul casei şi s-o direcţionezi întotdeauna în sus.

Liniile drepte relaxează

Pentru dormitoare,se găsesc corpuri de iluminat din diverse materiale,de la sticlă,fier forjat şi lemn,până la hârtie şi pergament.

Formele orientate pe verticală,culorile calde,pale şi liniile drepte au darul de a-ţi induce starea de somn şi de a te relaxa,făcând din dormitor un loc primitor.

Pentru a nu se demoda prea curând,alege corpuri de iluminat care să îndeplinească două cerinţe:

-să-ţi definească personalitatea;

-să fie potrivite stilului dormitorului.

Extrapont

Pentru a beneficia de lumină în orice moment,montează un întrerupător care reglează intensitatea luminii!

Veiozele sau spoturile sporesc intimitatea

În dormitor,ai nevoie în general de trei surse de lumină amplasate pe:

-noptieră,pentru citit;

-tavan,care este principala sursă de lumină;

-un perete lateral,eventual în apropierea şifonierului sau a măsuţei de toaletă.

Sursele de lumină generală le aşezi fie în centrul tavanului,fie pe marginile lui,astfel încât lumina să se disperseze uniform în toate colţurile încăperii. Poţi alege spoturi încastrate pe marginea plafonului sau o simplă aplică în centru.

O rezolvare mai simplă,dar şi ieftină totodată,pentru iluminatul dormitorului,este lampa cu ajutorul căreia poţi regla intensitatea luminii.

În ceea ce priveşte corpurile de iluminat dedicate cititului,veiozele,dacă au şi tije flexibile,sunt mult mai uşor de orientat în direcţia dorită. În momentele de intimidate veiozele,spoturile,dar şi simplele lumânări dau ambianţa dorită.

Alternativă

În loc de veioze fixaţi deasupra patului o scafă cu lumină indirectă,în care montaţi la alegere neoane sau un furtun luminos.

Mai multe