Tapetul dă o nouă faţă casei tale

5 septembrie 2011   Casă și Grădină

Vrei să reduci din cheltuielile legate de amenajările interioare? Atunci poţi încerca să decorezi cu tapet. Iată cum să procedezi!

Pe lângă faptul că tapetul te costă mai puţin decât o zugrăveală şi că nu faci multă mizerie când îl lipeşti pe perete,este foarte util deoarece îţi permite să decorezi interiorul casei mai des şi mai ieftin. Aşa că te poţi folosi de imaginaţie ca să-ţi transformi casa într-o mare de culoare şi de imagini fără să depui un efort considerabil.

Pregătiri înainte de aplicare

Înainte să „îmbraci” pereţii,este bine să pregăteşti suprafaţa pe care vrei să aplici tapetul. Dacă ai mai avut tapet,înlătură modelul vechi şi aplică tratamente speciale,în funcţie de finisaj. Urmele lăsate de tapet se acoperă cu glet şi se şlefuiesc. Lasă peretele să se usuce şi apoi treci la pasul următor. Cumpără suficiente role pentru întreaga suprafaţă şi asigură-te că sunt toate la fel,pentru ca tapetul să fie uniform ca nuanţă şi desen.

Ce model să alegi

În funcţie de cum vrei să decorezi,poţi alegedintr-o gamă variată de tapet cu modele care mai de care mai interesante. Când te opreşti asupra unui model,trebuie să ţii cont de ceea ce ai acasă şi cum se va asorta cu celelalte obiecte de mobilier. Nu alege tapet cu modele mari pentru camere mici şi încearcă să optezi pentru culori cât mai deschise deoarece creeazăsenzaţia de mai mult spaţiu. Nu în ultimul rând,chiar şi spaţiile mai dificil de întreţinut,precum bucătăria şi baia,pot fi decorate cu tapet. Acesta este mai gros şi tratat special ca să reziste la aburi şi la căldură.

Cum lipeşti tapetul

După ce ai ales modelul potrivit casei tale,trebuie să tai fâşii de tapet,astfel încât să le poţi lipi cu succes pe suprafaţa dorită. Bucăţile de material se lasă cu 6-12 centimetri mai mari decât înălţimea la care vor fi lipite. Apoi aplici adezivul pe o porţiune de perete,urmând ca,acţionând de sus în jos,să aplici tapetul. Presează tapetul cu o bucată de material textil moale sau cu ajutorul unei role de cauciuc. După ce s-a fixat bine pe perete,taie surplusul ce depăşeşte suprafaţa peretelui.

Atenţie la colţuri!

Ai grijă să nu suprapui marginile fâşiilor,ci aşază-le unele în continuarea celorlalte. Cât priveşte colţurile peretelui,situaţia este ceva mai complicată. În aceste zone,prima fâşie de material trebuie să depăşească colţul cu 10 cm şi se suprapune cu următoarea. Taie cele două bucăţi de tapet pe zona de suprapunere şi îndepărtează surplusul.

Mai multe