Trucuri pentru o masă festivă de Revelion
Prietenii care îţi vor trece pragul pentru petrecerea de Revelion de anul acesta sigur nu vor regreta că nu au mers la restaurant. Ca să-i impresionezi, iată câteva trucuri pentru o masă festivă de Revelion care te vor ajuta să pui la punct ultimele detalii legate de petrecerea de Anul Nou.
Noul an 2016 bate la uşă,iar pentru o petrecere reuşită cu prietenii tăi ai nevoie de mai mult de o rochie strălucitoare şi multe baloane. Chiar dacă serveşti un bufet suedez sau aranajezi o masă pentru invitaţi,trebuie să te asiguri că masa reflectă strălucirea evenimentului.
Sclipitor!
Feţele de masă sunt un loc bun de unde să începi decorarea mesei. Alege o faţă de masă strălucitoare şi vei obţine instant atmosfera festivă.
Iar dacă nu vrei să adaugi atât de mult sclipici şi paiete,atunci pune peste o faţă de masă albă doar câteva şervete sclipitoare pentru un plus de farmec în decorul mesei.
Dacă nu mai ai timp pentru a cumpăra decoraţiuni şi vrei ca masa de Revelion să fie festivă,atunci pune crenguţe de brad sau orice alte plante verzi alături de mici vase cu aspect metalic.