Ursul panda, un animal solitar
Originar din China, ursul panda gigant este uşor de recunoscut datorită petelor negre distincte din jurul ochilor, urechilor şi de pe membre. El se numeşte astfel pentru a face distincţia dintre panda roşu, despre care se spune că face parte din familia ratonilor. Deoarece nu se ştiu foarte multe despre drăgălaşii şi simpaticii urşi panda, iată câteva aspecte importante pe care trebuie să le cunoşti:
Dezvoltarea ursului panda durează câţiva ani
Roz, orbi şi fără blană, puiul de panda cântăreşte aproximativ 800 de grame şi a fost comparat în dimensiune cu un pachet de unt. Dar, în decurs de un an, panda ajunge să cântărească câteva kilograme. un panda matur ajunge la o greutate de 350 de kilograme şi o lungime de până la 6 picioare (1.82 cm).
Principalul alimente pe care-l mănâncă panda este bambusul
Ştim deja că ursul panda este un foarte mare iubitor de bambus. Panda gigant este carnivor, dar alimentaţia lui constă aproape exclusiv din bambus. Deoarece planta nu are o valoare nutritivă foarte mare, animalul ajunge să consume până la 38.5 kilograme de bambus pe zi pentru a-şi menţine nivelul de energie.
Ursul panda are şase degete la fiecare labă
Spre deosebire de alţi membri din familie, care cu dexteritate mică sau deloc în labe, ursul panda are cele şase degete lipide pentru a forma laba, reuşind astfel să ţină bambusul şi să înlăture tulpinile şi frunzele plantei înainte de a o mânca.
Panda gigant este originar din China
Aceste animale drăgălaşe se găsesc în centrul Chinei, în special în provinciile Sichuan, Shaanxi şi Gansu. Potrivit Grădinei Zoologice naţionale Smithsonian, urşii panda au trăit odinioară în zonele joase, dar au trebui să-i mute în pădurile de bambus din munţi din cauze agriculturii şi defrişarea pădurilor.
Urşii panda pot fi periculoşi
Sigur, urşii panda sunt la prima vedere foarte drăgălaşi, dar nu trebuie să te laşi înşelat de aspectul lor. Aceste animale te zdrobesc nu numai cu trupurilor lor masive, dar au şi dinţi foarte puternici şi muşchiul maxilarului pe care-l folosesc pentru a sparge bambusul este dur.
Panda gigant nu hibernează
Urşii panda nu hibernează iarna ca majoritatea celor din familia din care face şi ei parte. În schimb, se îndreaptă spre munţi unde locuiesc în sezonul rece pentru a găsi temperaturi mai ridicate.
Urşii panda petrec majoritatea timpului singuri
Urşii panda adulşţi nu petrec prea mult timp interacţionându-se unul cu celălalt şi sunt în general animale solitare. Cu toate acestea, ele comunică ocazional prin semne de scârţâit, mârâind, mirosind sau scoţând anumite sunete.
Urşii panda joacă un rol important în habitatul lor
Urşii panda gigant iubesc pădurea de bambus, dar au şi un rol esenţial în ecosistemul pădurii prin răspândirea seminţelor care încurajează creşterea vegetaţiei. Acest lucru ajută la asigurarea celorlalţi rezidenţi ai pădurilor, cum sunt fazanii multicolori, maimuţa aurie şi capra pitică albastră pe cale de dispariţie, de asemenea, au o casă asigurată.
Credit foto: www.pixabay.com