Ce este şi cum se manifestă depresia zâmbitoare – tristeţea mascată de fericire

20 august 2020   Lifestyle

Chiar şi persoanele care zâmbesc cât e ziua de lungă, emană bucurie şi energie pozitivă prin toţi porii pot fi victimele depresiei. Această formă de suferinţă mintală este mai greu de recunoscut, pentru că cei care cad pradă afecţiunii au abilităţi deosebite de a masca tristeţea.

Pe chipul celor cu acest tip de depresie este parcă tatuat un zâmbet larg, care are scopul de a induce în eroare. De fapt, simptomele prin care se manifestă depresia zâmbitoare îi pot face pe cei din jur să creadă că au de-a face cu un om sănătos, cu poftă de viaţă, însă lucrurile sunt departe de a fi întocmai. Şi oamenii care exprimă bucurie şi o fac cu exntuziasm pot fi nefericiţi, trişti şi recunoscători dacă primesc atenţie şi ajutor.

Publicaţia Psychology Today scrie că persoanele care suferă de depresie zâmbitoare, deşi au gânduri triste, funcţionează în parametri normali în fiecare zi, fără să se izoleze de ceilalţi.

Un lucru important de reţinut este că nu toată lumea suferă de depresie în acelaşi mod, iar mulţi nici nu conştientizează că au simptomele depresiei zâmbitoare, pentru că reuşeşc să îşi ducă la bun sfârşit sarcinile de peste zi.

Poate fi posibil ca o persoană să fie veselă, să fie plină de viaţă şi de entuziasm, dar în acelaşi timp să sufere de depresie? Din păcate, da.

Este vorba despre oamenii deprimaţi, care par fericiţi în exterior, dar care, pe dinăuntru, suferă enorm. Acest gen de depresie este greu de diagnosticat şi de observat. Cu atât mai mult cu cât cei care manifestă simptomele depresiei zâmbitoare nu iau în considerare sentimentele de tristeţe pe care le au. Dimpotrivă, le ascund, pentru că le este frică să nu fie percepuţi ca fiind vulneravbili.

Cum recunoşti simptomele depresiei zâmbitoare

În caz că nu ţi-ai dat seama, zâmbetul la exterior este o faţadă veselă, el este doar un mecanism de apărare! De fapt, vorbim despre modalitatea ideală de a ascunde sentimentele. O persoană poate fi tristă pentru că nu îşi găseşte jobul potrivit, pentru că nu are o relaţie de cuplu stabilă, pentru că îi lipseşte scopul în viaţă. Practic, cei cu depresie zâmbitoare simt că ceva în viaţa lor nu este cum ar fi trebuit.

Simptomele depresiei zâmbitoare sunt anxietatea, frica, agresivitatea, furia, oboseala, iritabilitatea, lipsa de speranţă, disperarea. Dacă suferi de depresie funcţională, cel mai probabil ai probleme cu somnul, cu lipsa apetitului sexual sau simţi că nu te poţi bucura de activităţile ce altădată îţi aduceau plăcere.

Atunci când depresia este negată, este ascunsă sub masca zâmbetului, oamenii reuşesc să aibă un loc de muncă satisfăcător, pot face sport, pot avea o familie şi o viaţă socială frumoasă. Cu „masca‟ montată pe chip, viaţa lor este minunată, dar sub mască se ascund atacuri de panică, stimă de sine scăzută, insomnii, poate şi gânduri suicidale.

@shutterstock  

Mai multe