Cele mai longevive animale de companie

1 decembrie 2020   Lifestyle

Înainte de a adopta un animal de companie, te-ai gândit probabil cât va trăi. Cu siguranţă, ţi-ai dori ca prietenul tău necuvântător să-ţi fie alături mai mult timp, chiar dacă ştii că animalele îmbătrânesc mai repede ca noi, oamenii.

Cred că nu o dată ai auzit că un an din viaţa unui câine echivalează cu şapte ani din viaţa unui om. Astfel, să nu te miri când pisica sau câinele tău va avea mustăţi albe după doar 10 ani. Dacă îţi doreşti un animal de companie exotic, află că iguana şi broasca ţestoasă se află printre cele mai longevive, ajungând la peste 25 de ani. Pentru asta însă trebuie să le acorzi o îngrijire specială, ce ţine de alimentaţie şi de mediu de viaţă.  

Câinii, cei mai devotaţi prieteni

La câini, durata de viaţă este în medie de 10-13 ani şi aici ne referim la toate rasele. De obicei, cei sterilizaţi trăiesc mai mult, pentru că scade riscul de a dezvolta tumori în sfera genitală. De asemenea, câinii care provin din mixarea raselor, indiferent de dimensiuni, trăiesc cu un an sau doi mai mult decât rasele pure. Aceştia au nevoie de o îngrijire specială.

Cere sfatul veterinarului privind alimentaţia şi vaccinările. În general, nu este indicat să le oferi aceeaşi mâncare zilnic, pentru a evita lipsa anumitor vitamine şi minerale. Atenţie şi la cantitate, pentru că riscul de obezitate poate scurta speranţa de viaţă a câinilor. Cele mai longevive rase de câini, care pot trăi până la 15 ani, sunt Caniche-ul (pudelul), Chihuahua, Terrierul şi Schnautzerul pitic.  

Pisicile, felinele atrăgătoare

În funcţie de rasă, unele pisici pot trăi ceva mai mult decât câinii, până la 17 ani chiar. Durata medie însă se situează între 10 - 15 ani. Dacă te-ai decis să adopţi o pisică, crezând în zicala că „pisicile au nouă vieţi‟, te înşeli amarnic. Şi ele au nevoie de o atenţie deosebită, ca să trăiască mai mult timp. Sunt însă câteva rase longevive precum Siameza, Sfinxul, Savannah, Nebelung, Persana şi Birmaneza.

Se cunosc cazuri când pisicile din aceste rase au trăit peste 20 de ani. Ca şi în cazul câinilor, pisicile de rasă au nevoie de o alimentaţie echilibrată, ca să se evite riscul de îngrăşare, o cauză a declanşării altor probleme de sănătate. Cunoscute ca fiind cele mai linguşitoare animale de companie, pisicile au nevoie în primul rând de atenţia noastră. Chiar dacă de multe ori nu ne dăm seama, şi animalele suferă. Iar joaca, îngrijirea corectă şi atenţia cuvenită le va spori cu siguranţă durata de viaţă. 

Iguanele, tăcute şi sofisticate

Dacă îţi doreşti un animal de companie exotic, care să fie mai tăcut şi cu o durată de viaţă mai mare, iguana este exemplarul potrivit. Iguanele verzi au o speranţă de viaţă cuprinsă între 10 şi 15 ani, însă masculii pot atinge şi 20 de ani. Sunt animale atrăgătoare, datorită culorii pielii, care se schimbă în funcţie de stare. Iguanele se ţin într-un terariu, amenajat corespunzător cu crengi şi rumeguş, în care trebuie menţinută temperatura de 30 de grade. De asemenea, este necesară instalarea unei lămpi speciale, pentru că iguanele au nevoie de lumină, în mediul lor natural fiind obişnuite să se lungească pe o piatră în soarele arzător.

Iguanele nu sunt prea pretenţioase la mâncare. Mănâncă legume, fructe, petale de flori etc., însă apa trebuie să le-o schimbi zilnic. De asemenea, cere sfatul veterinarului privind suplimentele de calciu, de care are mare nevoie. Atenţie, niciodată să nu-i oferi proteine de origine animală! 

Broasca ţestoasă cu tâmple roşii, printre cele mai longevive

În ultimii ani, broaştele ţestoare au devenit foarte populare ca animale de companie. Practic, le putem întâlni în orice magazine pentru animale. Broaştele ţestoase cu tâmple roşii au o durată medie de viaţă de 40 de ani, dar pot ajunge şi la 50 de ani. Aşadar, dacă vrei să adopţi una, să ştii că îţi iei un angajament foarte mare, pentru că îngrijirea ei nu este atât de simplă precum pare.

Ca şi în cazul iguanelor, broasca are nevoie de amenajarea unui terariu, în care trebuie să existe un mic bazin cu apă şi un loc în care să se poată usca. Ai grijă să nu foloseşti pietriş, pentru că poate fi înghiţit de micile broscuţe. În captivitate, se pot hrăni cu inimă de vită crudă, tăiată în bucăţi mici sau inimă de vită uscată, care se găseşte în magazinele de specialitate, dar şi cu plante.

FOTO: Shutterstock

Mai multe