Condimentul plin de vitamine care previne constipaţia şi ameliorează durerile de stomac

4 iunie 2019   Lifestyle

Puţin folosite în bucătăria românească, caperele, sunt apreciate pentru gustul lor acrişor asemănător cu lămâia, picant, uşor iute, pe care îl dau preparatelor culinare din legume, peşte, sosuri reci şi calde, dar şi pentru nenumăratele beneficii pe care le aduc organismului.

Caperele sunt bobocii nedeschisi ai florilor plantei Capparis spinosa, care creşte în sălbăticie, pe pantele muntoase, în special din jurul Mării Mediterane. Este o plantă căţărătoare, cu tulpini subţiri a căror culoare variază de la verde deschis până la ruginiu. 

Caperele se foloseau în scop terapeutic de mii de ani. De exemplu, grecii, în Antichitate, le mâncau dacă aveau probleme legate de oase, mai exact de reumatism. Astăzi, ele sunt la fel de cunoscute şi îndrăgite atât pentru gustul bun, cât şi pentru proprietăţile terapeutice.

Caperele conţin vitamine - complexul vitaminic B, vitaminele A, C, K, sunt bogate în fibre şi săruri minerale - mangan, magneziu, fier, calciu, sodiu, cupru -, flavonoide - antioxidanţi care combat acţiunea radicalilor liberi -, conţin foarte puţine calorii, fiind indicate în dieta persoanelor care luptă cu kilogramele în plus, proteine arginina - un aminoacid foarte bun pentru dezvoltarea copiilor aflaţi în creştere.

 

Beneficiile consumului de capere

  • previne apariţia bolilor canceroase, datorită antioxidanţilor din conţinut,
  • protejează organismul împotriva bolilor cardiovasculare,
  • stimulează circulaţia sângelui şi înnobilează calitatea vaselor de sânge, reduce riscul formarii cheagurilor de sânge,
  • îmbunătăţeşte vederea,
  • ajută la întărirea oaselor şi a dinţilor,
  • previne constipaţia, ajută la eliminarea toxinelor din organism, datorită conţinutului mare de fibre,
  • ameliorează durerile de stomac şi flatulenţa,
  • îmbunătăţeşte apetitul,
  • previne apariţia diabetului, echilibrând nivelul de zahar din sânge.

Cum se folosesc caperele?

Aceste mici ingrediente sunt utilizate pe scară largă în procesul preparării sosurilor, salatelor, precum şi ca garnituri aromate sau condimente. Caperele sunt frecvent utilizate în combinaţie cu lămâile. De aceea, fac echipă bună în combinaţie cu somonul, mai ales cu somonul afumat. Din cauza faptului că acest condiment are un gust puternic sărat, nu este pe placul tuturor persoanelor, iar un înlocuitor bun pentru el este reprezentat de măslinele verzi tăiate cubuleţe.

O altă utilizare a caperelor în bucătărie este toppingul pentru pizza. Puteţi încerca o pizza acoperită cu mozzarella, ceapă roşie feliată şi capere.

Caperele sunt, de asemenea, garnitura tradiţională a reţetei de carne de vită carpaccio. Acestea pot merge, de asemenea, perfect într-o salată de pui, salată de paste sau salată de cartofi, pe partea de sus a ouălor fierte umplute sau în salata clasică Nicoise. Merg chiar şi într-un cocktail cu martini, în locul măslinelor.

Sursă: biaplant.ro, totuldespremame.ro

Mai multe