Cum să faci diferenţa între simptomele de răceală şi gripă

2 ianuarie 2021   Lifestyle

Îţi curge nasul, simţi că arzi, iar gâtul te doare de fiecare dată când înghiţi? Dacă ai aceste simptome, atunci e posibil să ai fie gripă, fie răceală. Însă, cum le deosebeşti?

Un adult suferă de răceală de două-trei ori pe an, în timp ce în cazul copiilor afecţiunea este mai frecventă. Atât răceala, cât şi gripa sunt afecţiuni specifice sezonului rece, ambele fiind cauzate de virusuri. Afecţiunile respiratorii, netratate, pot duce la complicaţii. Aşadar, încă de la primele simptome, cere sfatul medicului de familie şi tratamentul corespunzător! 

Simptom 

Răceală 

Gripă 

Febră 

Ocazional  

Frecventă, peste 37,8°C, durează 3-4 zile 

Dureri de cap 

Ocazional 

Frecvente 

Dureri musculare 

Rareori 

Frecvente şi severe 

Oboseală şi slăbiciune 

Ocazional 

Frecvente, durează 2-3 săptămâni 

Nas congestionat 

Frecvent 

Ocazional 

Strănut 

Frecvent 

Ocazional 

Dureri în gât 

Frecvent 

Ocazional 

Tuse 

Uşoară 

Frecventă şi cu episoade severe 

Primele semne 

În cazul gripei, simptomele se instalează brusc, în decurs de câteva ore, iar starea generală de rău se agravează odată cu trecerea orelor. Primele simptome resimţite sunt febra bruscă, durerile musculare în tot corpul, durerile de cap şi oboseala inexplicabilă. Mai rar, apar congestiile nazale şi tusea. De obicei, primele simptome ale gripei se instalează la două-patru zile de la infectare şi se manifestă o săptămână, însă oboseala poate fi resimţită chiar şi două săptămâni după vindecare. Pe de altă parte, în cazul răcelilor, tusea şi congestia nazală pot să dureze chiar şi trei săptămâni, în timp ce febra, durerile în piept şi durerile sinusale se manifestă mai mult de o săptămână. Răcelile debutează cu dureri în gât şi strănut, însă e bine să ştii că simptomele se instalează treptat. 

Febra, simptom specific gripei 

În puţine cazuri febra este un simptom al răcelii, iar dacă se manifestă, temperatura nu creşte brusc şi nici nu este foarte înaltă. Însă, în cazul gripei, febra este ridicată, peste 37,8 °C şi nu cedează decât după patru-cinci zile.  

Totuşi, febra este un simptom al răcelii în cazul copiilor şi al vârstnicilor, care trebuie să se hidrateze şi să se odihnească suficient pentru a evita complicaţiile. Dacă febra nu cedează la tratament, este necesar cât mai curând un nou consult medical.  

Atenţie la tuse şi la oboseală! 

Chiar dacă tusea este un simptom comun, tipul afecţiunii este cel care face diferenţa. Gripa este însoţită de tuse uscată, în timp ce episoadele de tuse din timpul răcelilor sunt cu expectoraţii, deoarece căile respiratorii încearcă să elimine mucusul în exces. Dacă te simţi extrem de obosită, că nu ai deloc energie şi tot ce îţi doreşti este să dormi, atunci cel mai probabil suferi de gripă. Oboseala te va însoţi în toate zilele, chiar şi după ce restul simptomelor au dispărut. O răceală este supărătoare, însă cele care îţi vor îngreuna activităţile de zi cu zi sunt celelalte simptome, nu senzaţia de oboseală. 

Complicaţiile care pot apărea 

Atât în cazul răcelilor, cât şi în cel al gripei, tratamentul constă în ameliorarea simptomelor. Sunt recomandate decongestionantele nazale, antitermicele pentru scăderea febrei, precum şi analgezicele pentru reducerea durerilor musculare sau de cap. Însă, în unele cazuri, acest tratament nu este suficient şi pot apărea complicaţii. Dacă vorbim despre răceli, acestea pot fi infecţii ale urechii medii, cum este otita, sau congestii ale sinusurilor. Complicaţii mai grave pot apărea în cazul gripei, acestea fiind sinuzita, bronşita, infecţia urechilor sau chiar pneumonia. 

Ce trebuie să mai ai în vedere  

Gripa poate fi prevenită cu ajutorului vaccinului anual. În cazul gripei, absenţa urinării şi dificultăţile de respiraţie sunt simptome care cer ajutor medical urgent. 

FOTO Shutterstock.com 

Mai multe