Cum să faci o impresie bună la un interviu de angajare
Partea cea mai importantă a unui interviu de angajare este începutul, când ai posibilitatea să te prezinţi excelent în faţa angajatorului. Se spune că recrutorii ştiu în primele 30 de secunde dacă o persoană are şanse sau nu să fie angajată.
Aşadar, este important să faci o bună impresie, iar pentru a obţine cele mai bune rezultate, este esenţial să te pregăteşti.
Informează-te
Începe prin a te documenta despre companie şi despre recrutori. A înţelege informaţiile cheie despre compania unde vei merge la interviu îţi va da încredere în tine. Site-ul companiei, postările din social media, comunicatele de presă recente te vor ajuta să înţelegi mai bine obiectivele angajatorului şi dacă eşti potrivit să lucrezi într-un astfel de mediu.
Un alt lucru important pe care să îl faci este să exersezi răspunsurile la cele mai comune întrebări care sunt adresate în cadrul unui interviu. „Spune-mi câteva lucruri despre tine şi de ce eşti interesată să obţii acest job.“ sau „Unde te vezi în următorii cinci ani?“ sunt câteva întrebări clasice, la care ar fi bine să ai deja răspunsurile potrivite când ajungi în faţa recrutorilor, astfel încât să comunici mai repede. De asemenea, te poţi pregăti şi în vederea discutării salariului. În această privinţă nu pune întrebări deranjate, ca de exemplu „Acordă compania bonuri de masa?“ ori „În cât timp voi putea primi o mărire de salariu?“, ci doar prezintă-le aşteptările tale financiare şi lasă-i pe ei să îţi dezvăluie beneficiile.
Înainte să mergi la interviu, citeşte de mai multe ori descrierea jobului şi subliniază abilităţile specifice pe care le ai şi pe care angajatorul le caută. Pregăteşte câteva exemple din cariera ta, pentru a demonstra recrutorilor că te integrezi perfect în cerinţele postului.
În timpul interviului, ţi se pot cere exemple specifice ale activităţii tare anterioare, astfel că este important să îţi pregăteşti dinainte răspunsurile, pentru că, din cauza emoţiilor, poţi uita ce ai realizat la celelalte locuri de muncă, iar interviul s-ar putea termina mai repede decât te aşteptai.
Pregăteşte din timp toate materialele şi planifică-ţi programul
Interviurile de angajare sunt ca o stradă cu două sensuri. Pe de-o parte, angajatorul îţi va adresa o serie de întrebări, pentru a stabili dacă eşti potrivită pentru compania pe care o conduce. În schimb, se aşteaptă să primească, la rândul său, o serie de întrebări, prin care să îţi ofere mai multe lămuriri în privinţa jobului, dar şi a companiei în care ar urma să te angajezi.
Un alt lucru important pe care ar fi bine să îl faci înainte de a merge la interviu este să îţi pregăteşti CV-ul şi să printezi câteva copii. Cel mai probabil, recrutorii vor avea CV-ul tău, însă nu strică niciodată să fii pregătită şi să îl oferi, dacă este nevoie. De asemenea, nu uita să ai la tine o agendă şi un stilou, pentru a putea lua notiţe care să te ajute să pui întrebări pentru a-ţi satisface curiozităţile.
Pentru a face o impresie bună, este important să ajungi la timp. E necesar să ai în vedere aglomeraţia şi să ai un plan de rezervă în cazul în care rămâi blocată în trafic. Planifică-ţi timpul astfel încât să poţi ajunge cu 10 - 15 minute mai devreme decât ora stabilită.
Limbajul corpului spune multe lucruri despre tine. De aceea încearcă să pari cât mai încrezătoare în forţele proprii încă din momentul în care intri în clădire. În timpul interviului, fii naturală, astfel încât angajatorului să îi fie uşor să relaţioneze cu tine. Răspunde cu sinceritate la întrebări şi concentrează-te pe punctele tale forte şi demonstrează cu exemple concrete cum experienţa te ajută să te califici pentru acest job.
Nu în ultimul rând, nu vorbi de rău foştii angajatori. Nimeni nu îşi doreşte să angajeze o persoană care va denigra compania după ce nu va mai lucra acolo.
Sursă foto: Production Perig/ Shutterstock