Cum să transformi gătitul dintr-o obligaţie într-o plăcere

16 martie 2021   Lifestyle

Gătitul poate fi o modalitate nemaipomenită de relaxare, însă pentru ca acest lucru să fie posibil este nevoie ca bucătăria să fie amenajată cu mobilierul, electrocasnicele şi ustensilele potrivite.

Obligaţia de a găti pentru familie în fiecare zi, pentru a-i asigura hrana zilnică, poate fi o plăcere atât timp cât eşti dornică să experimentezi reţete noi şi eşti pregătită să îţi îmbunătăţeşti aptitudinile culinare.

Electrocasnicele perfecte pentru mese copioase

Încă de la primele idei de amenajare, trebuie să alegi electrocasnicele potrivite pentru ca experienţa din bucătărie să fie demnă de povestit mai departe. În primul rând, ai nevoie de o plita electrica sau pe gaz, pentru a putea realiza mâncăruri calde şi nu doar gustări rapide. De asemenea, vei avea nevoie de un cuptor, mai ales dacă vrei să te perfecţionezi în dulciuri de casă. Totodată, din bucătărie nu ar trebui să-ţi lipsească un frigider, pentru depozitarea alimentelor proaspete, o maşină de spălat vase, pentru ca procesul de gătit să dureze mai puţin, nemaiavând grija veselei care trebuie curăţată, oale, tigăi şi ustensile pentru pregătirea mesei. În funcţie de complexitatea preparatelor pe care îţi doreşti să le pui pe masa familiei tale, vei putea observa, în timp, ce alte elemente necesare într-o bucătărie îţi lipsesc. Poate ai nevoie de un robot de bucătărie, un mixer, un blender sau un aparat pentru sandvişuri.

Ambianţă potrivită pentru o atmosferă cochetă

La fel ca orice alt loc al casei, şi spaţiul din bucătărie ar trebui să fie unul în care să îţi facă plăcere să petreci timpul, de aceea ambianţa nu trebuie uitată. O bucătărie comodă are nevoie de scaune pe măsura aşteptărilor, dar şi de o masă adecvată numărului membrilor de familie. Potrivirea acestor obiecte de mobilier cu restul designului este esenţială, pentru că o alegere greşită poate transforma bucătăria într-un loc în care să nu îţi placă să intri. Momentul în care întreaga familie se adună în jurul mesei are o semnificaţie aparte încă din cele mai vechi timpuri, iar acest obicei se respectă şi astăzi. De aceea, locul în care familia ia masa trebuie să fie amenajat fără prea multe elemente de distragere a atenţiei, în culori puternice care să inspire şi să relaxeze în acelaşi timp.

Nu pierde din vedere nici sursele de lumină. O bucătărie inundată în lumină puternică a zilei poate fi o sursă de inspiraţie pentru orice gospodină. Drept urmare, alege perdele şi draperii în culori deschise şi adaugă surse de iluminare artificială, astfel încât să poţi găti fără probleme la orice oră din zi şi din noapte.

Ingrediente de tot felul pentru o stare de bine

Condimentele şi ingredientele aromatice şi-au dovedit eficienţa în lupta cu stresul. De aceea, folosirea lor în bucătărie te ajută să te relaxezi şi să priveşti viaţa cu mai mult optimism. Dacă foloseşti ceapă sau usturoi, tendinţa este să te concentrezi asupra aromei. Este dovedit ştiinţific faptul că anumite mirosuri, precum cele ale usturoiului şi cepei, pot reduce nivelul de cortizol, cunoscut sub numele de hormonul stresului.

Amenajează-ţi bucătăria după bunul plac şi creează o atmosferă de invidiat în care să poţi pune în practică cele mai ingenioase reţete culinare.

Sursă foto: George Rudy/ Shutterstock

Mai multe