De ce este nocivă grăsimea de pe burtă. Câţi centimetri este bine să ai în talie
Bine „ascunsă” sub muşchii peretelui abdominal, grăsimea de pe burtă creşte riscul de apariţie a diabetului de tip 2, a tulburărilor de somn, a bolilor cardiovasculare şi a unor tipuri de cancer.
În cazul multor persoane, grăsimea nu este distribuită uniform. Potrivit specialiştilor, cea mai periculoasă pentru sănătate este grăsimea abdominală, cunoscută şi ca viscerală sau ca „burtă de bere”. Acest tip de grăsime nu se rezumă doar la ţesutul cutanat, ci umple şi spaţiile dintre organele abdominale (ficat, rinichi, pancreas, intestine). Cauzele care duc la acumularea de grăsime abdominală sunt aceleaşi ca şi la obezitatea în sine: consum prea mare de calorii în raport cu necesarul de efort fizic, sedentarismul, înaintarea în vârstă asociată cu pierderea masei musculare.
Favorizată de consumul de alcool
Nu numai consumul de bere, ci, în general, alcoolul, contribuie la acumularea de grăsime la nivelul abdomenului. Şi asta pentru că alcoolul este bogat în calorii. Astfel, 350 ml de bere conţin 150 de calorii.
În momentul în care se consumă alcool, corpul este „preocupat“ să îl elimine pe acesta mai întâi. Descompunerea celorlalte nutrimente este amânată, favorizându-se stocarea grăsimilor, mai ales la nivelul abdomenului.
Este bine să nu se depăşească recomandările privind consumul moderat de alcool, care înseamă 350 ml de bere, 150 ml de vin sau 45 ml de tărie.
Cât de mult e prea mult?
Pentru a afla dacă ai o problemă cu grăsimea abdominală, cel mai simplu este să îţi măsori talia cu ajutorul unui centimetru. Pentru acest lucru, stai în picioare, relaxează-te, nu trişa (nu strânge burta!), respiră normal. Poziţionează centimetrul chiar deasupra osului şoldului şi măsoară talia după ce ai expirat. Grăsimea abdominală este considerată o problemă dacă talia este mai mare de 102 cm la bărbaţi şi dacă la femei depăşeşte 88 cm. O talie superioară acestor valori este asociată cu riscuri mari de sănătate (infarct, accident vascular cerebral, hipertensiune arterială, diabet zaharat de tip 2, disfuncţii erectile).
Când grăsimea abdominală este asociată cu creşterea nivelului colesterolului rău şi al trigliceridelor, cu hipertensiunea arterială şi cu hiperglicemia (glicemia mai mare de 100 mg/dL măsurată înainte de prima masă a zilei), vorbim despre sindrom metabolic, care este asociat cu un risc cardiovascular crescut.
Prima care dispare când slăbeşti
Din fericire, grăsimea abdominală este cel mai uşor de pierdut. Astfel, când încerci să slăbeşti, kilogramele de pe burtă dispar primele. Pentru a scăpa de excesul de grăsime viscerală, redu porţiile, renunţă la produsele fast-food, care sunt pline de calorii, consumă puţine grăsimi (proteine slabe din peşte, carne de curcan, lactate degresate), fii activ fizic cel puţin 5 zile pe săptămână, dormi suficient şi redu stresul.