Dr. Cristian Gabriel Viişoreanu: „Rata de vindecare în cazurile de cancer mamar este în funcţie de stadiu“
Despre diagnosticarea cancerului de sân, dar şi despre noutăţile în ceea ce priveşte tratamentul am stat de vorbă cu dr. Cristian Gabriel Viişoreanu, medic specialist chirurgie generală, supraspecializare în chirurgie oncologică, Institutul Sânului, Bucureşti
- Ce probleme de sănătate pot apărea la nivelul sânilor?
Problemele la nivelul sânului pot să apară la orice vârstă, încă de la pubertate şi până la adânci bătrâneţi. Aş împărţi problemele de sănătate pe categorii de vârstă: până la 30 de ani predomină leziunile benigne (fără complicaţii), iar după 40 de ani, riscul pentru apariţia cancerului mamar creşte odată cu vârsta. Potrivit statisticilor, o femeie din opt care atinge vârsta de 80 de ani dezvoltă un cancer de sân. În cazul femeilor tinere, fibroadenoamele şi mastoza chistică (leziune precursoare din care se poate dezvolta un cancer de sân) sunt destul de frecvente. Însă nu toate femeile cu mastoză chistică dezvoltă această maladie. La vârste tinere se mai întâlnesc şi tumorile filode, care sunt tumori benigne până într-un punct, după care se malignizează.
- Ce ar trebui să facem în situaţia în care depistăm în urma palpării un nodul?
Este bine ca femeile să facă o autoexaminare pe lună, la o săptămână după menstruaţie, când sânul este mai suplu. Premenstrual, sânul este tare, dureros şi congestionat şi se simt tot felul de noduli. Iar după menstruaţie sânul devine suplu şi moale. Astfel, primul consult poate să-l facă medicul de familie şi, de asemenea, femeia poate să se prezinte la ginecolog, la endocrinolog sau la chirurgia mamară.
- Ce alte simptome trebuie să ne trimită la medic cât mai curând?
Modificarea tegumentelor, retracţia mamelonară sau scurgerea spontană mamelonară sanguinolentă sau maronie sunt simptome ce trebuie să trimită pacientele la medic. De cele mai multe ori, putem vorbi despre un papilom intraductal, care este o leziune benignă, sau despre o infecţie intraductală, care răspunde la un tratament antibiotic. Dar sunt şi situaţii când se dezvoltă un carcinom intraductal, iar scurgerea mamelonară este un semn că acolo este o problemă. Şi adenopatia axilară, manifestată printr-o creştere în dimensiune a ganglionilor limfatici localizaţi în regiunea axilară, trebuie să trimită pacientele la medic. Însă nu orice adenopatie şi nu orice ganglion inflamat la subraţ indică faptul că pacienta are un nodul la sân.
- Care sunt investigaţiile recomandate pentru a descoperi cancerul mamar într-o formă incipientă?
În cazul femeilor tinere sunt recomandate ecografiile, iar după 40 de ani – mamografia. Desigur, poate fi făcut screening ecografic şi la 50, şi la 70 de ani. În cazul unei femei tinere, mamografia nu poate să pună în evidenţă un nodul, acesta fiind ascuns de densitatea ţesutului mamar. Însă, cu cât pacienta înaintează în vârstă, cu atât glanda mamară se atrofiază, iar în locul ei apare ţesutul gras – atunci sânul este mai vizibil la mamografie, iar nodulul foarte bine evidenţiat. Cele două metode, ecografia şi mamografia se completează şi nu se exclud.
- Ce aduce în plus mamografia digitală cu tomosinteză?
Mamografia digitală cu tomosinteză este o tehnică modernă de screening şi de diagnostic al cancerului de sân, oferind posibilitatea unui diagnostic corect şi rapid. O mamografie digitală cu tomosinteză poate obţine imagini multiple ale sânului. Iar pentru sânul dens, face posibilă vizualizarea unor tumori care pot fi scunse.
- Implanturile mamare pot genera cancer la sân?
Folosim implanturile de aproximativ 20 de ani şi n-am găsit niciun caz care să se dezvolte cancer un de sân. Am întâlnit, însă, paciente care n-au făcut nicio investigaţie înainte de augmentarea mamară (mărirea sânilor), iar la şase luni sau la un an au descoperit un nodul. Sau poate că au făcut investigaţie, dar la momentul examinării, era atât de mic şi de nesemnificativ că nu a ridicat nicio suspiciune. Nu s-a dovedit să fie o legătură între proteza de silicon şi cancer.
- Care este rata de vindecare în cazurile de cancer mamar?
Rata de vindecare este în funcţie de stadiu. Iar din experineţă, am o reţinere în a spune cât trăieşte un caz. Întâlneşti cazuri în stadii incipiente, cu factor de prognostic bun şi crezi că nu o să aibă o problemă toată viaţa cu boala, iar după şase-nouă luni a dispărut. La fel, sunt cazuri pe care le-am descoperit pentru prima dată, nu le-am găsit în nicio carte, şi la care indicaţia terapeutică a fost greu de stabilit, pentru că eram uimit cum a reuşi să supravieţuiască atâta vreme. După 20 de ani, neavând nicio şansă de supravieţuire, aveam în faţă o persoană în viaţă. Şi atunci, care este rata de supravieţuire? Aş răspunde simplu, cât vrea Domnul!
- Care sunt noutăţile în ceea ce priveşte tratamentul cancerului la sân?
M-aş referi chiar la noutatea pe care am introdus-o noi acum o lună-două – tehnica pre-pectorală, realizată în premieră la Institutul Sânului. Este vorba despre o reconstrucţie de sân mai puţin traumatizantă, cu vindecare mai rapidă şi cu mai puţină suferinţă. Reconstrucţia este mult mai stabilă, iar rezultatul estetic este mult mai bun.