FOTO Păsări neobişnuite surprinse în portrete uimitoare

18 noiembrie 2020   Lifestyle

Dacă iubeşti animalele, atunci îţi vor plăcea imaginile care le surprind în habitatul natural. Aceste păsări unice, exotice şi neobişnuite au un aspect deosebit.

Cocoşul de stâncă

O altă specie de păsăre mare, cocoşul de stâncă este originar din America de Sud, unde mai este numită tunki, în limba quechua. Este pasărea naţională a Peru începând din anul 1941. Primele exemplare de cocoşi de stâncă au fost documentate la mijlocul anilor 1700, în timpul unei expediţii a exploratorului Sir Joshua Wilson. Trăieşte în pădurile din Anzi, în Columbia, Venezuela, Ecuador, Peru şi Bolivia, la altitudini cuprinse între 485 şi 2.440 m. Fotografului Tim Flach i s-a părut interesant că, în timpul reproducerii, lupta cocoşilor de stâncă pare mai mult un dans între masculi, care devine din ce în ce mai frenetică pe măsură ce femeia se apropie.

Chira de mare

Această pasăre este precum un Salvador Dali al lumii păsărilor pentru fotograf. Mustaţa ei prelungă îi conferă unicitate şi frumuseţe, dar are şi un scop. Oamenii de ştiinţă au aflat că lungimea mustaţei indică starea de sănătate a păsării, adică cu cât este mai lungă, cu atât este mai sănătoasă.

Pasărea cu un penaj unic se găseşte în special pe coasta de vest a Americii de Sud, în ţările Peru şi Chile. Vizitează mai rar coasta de sud-vest a Ecuadorului. Poate fi recunoscută prin penajul gri închis, mustaţa albă pe ambele părţi ale capului. ciocul şi picioarele portocalii.

Fazanul de Himalaya

Este pasărea naţională a Nepalului. Se găseşte nu doar în Nepal, ci şi în India, Pakistan, Kashmir. A fost adus şi în Europa, fiind şi cel mai mare fazan din România. Potrivit Bucurestizoo.ro, un exemplar a ajuns la 1,5 kg. Poate fi admirat la Grădina Zoologică din Bucureşti pentru penajul divers colorat şi pentru eleganţa sa.

Porumbelul Iacobin gulerat

Este una dintre cele mai vechi rase de porumbei domestici din lume, originare din India. Aducerea lor în Europa în secolul al XVI-lea a declanşat evoluţia lor în păsări expoziţionale la modă. Numele său provine de la aspectul penelor sale care sunt dispuse în formă de glugă care îi încoajoară capul.  Aceasta seamănă cu hainele purtate de ordinul călugărilor iacobini.

Vulturul rege

Una dintre cele mai mari păsări din lume, de fapt cea mai mare din continental American, vulturul rege surprinde prin capul şi gâtul intens colorate în roşu, portocaliu şi galben. Trăieşte în pădurile tropicale din America Centrală şi de Sud, în zone retrase.

FOTO: Instagram

Mai multe