5 ceaiuri care fac minuni pentru corp

24 august 2015   Îngrijire personală

O cană cu ceai din plante naturale poate face adevărate miracole pentru sănătate. Există anumite ceaiuri bune la toate, căci ajută la vindecarea a nenumărate afecţiuni.

Ceaiul de tei

Datorită mucilagiilor (substanţe cu proprietăţi emoliente),florile de tei reduc inflamaţiile căilor respiratorii. În caz de răceli şi bronşite poţi bea două-trei căni de ceai de tei pe zi.

Licoarea este indicată şi în caz de tuse,dar este şi un bun sedativ,de aceea o poţi utiliza dacă ai stări de nervozitate. Insomniilor le poţi veni de hac dacă,înainte de culcare cu o oră,bei o cană cu infuzie de tei. O obţii din două linguriţe de flori uscate,peste care torni 250 ml de apă fierbinte şi laşi la infuzat 15-20 de minute.

Ceaiul de muşeţel

Florile de muşeţel au acţiune antiinflamatoare,antiseptică şi antispastică la nivelul stomacului şi duodenului,explică profesorul Ovidiu Bojor în cartea „Ghidul Plantelor Medicinale şi Aromatice de la A la Z“. În caz de  crampe abdominale,migrene,gastrită şi roşu în gât poţi bea două-trei căni cu ceai de muşeţel,de preferinţă neînducit. Induce şi un somn liniştit,dacă-l bei înainte de culcare. Ca să-l prepari,pui o lingură de flori la o cană cu apă.

Ceaiul de gălbenele

Acţionează ca un pansament gastric,fiind indicat în caz de gastrită şi ulcer. De asemenea,ceaiul de gălbenele stimulează sistemul imunitar şi grăbeşte vindecarea infecţiilor virale. Este util şi dacă suferi de candidoză,căci inhibă dezvoltarea bacteriei Candida albicans.

Ceaiul de pelin

În cazul în care te confrunţi cu lipsa poftei de mâncare,Pelinul face minuni. Bei o cană cu ceai,cu înghiţituri mici,înainte cu jumăatate de oră de mesele principale. Este un remediu eficient şi în inflamaţii cronice ale aparatului digestiv,constipaţie,gută şi în caz de dereglări menstruale. Este contraindicat în sarcină şi persoanelor care suferă de afecţiuni nervoase. Poţi cumpăra plicuri cu ceai de la magazinele cu produse naturale sau îl poţi prepara dintr-o lingură de plante peste care torni o cană cu apă clocotită.

Ceaiul de sunătoare

Nenumărate efecte benefice asupra sănătătţii are şi ceaiul de sunătoare. Este util în afecţiuni nervoase,migrene,depresie,dar ajută şi la vindecarea gastritei şi a ulcerului. Două-trei căni de ceai de sunătoare ameliorează şi simptomele menopauzei. Tusea seacă poate fi calmată cu o cană cu ceai de sunătoare,îndulcit cu puţină miere. Ceaiul se prepară din două linguriţe de flori uscate,la 300 ml de apă fierbinte.

Trucul Click!pentru femei

În caz de acnee,poţi înmuia o dischetă demachiantă în ceai de muşeţel,apoi aplici pe zona afectată şi laşi să acţioneze un sfert de oră.

Mai multe