Dereglări hormonale remedii naturiste. 4 infuzii şi tincturi utile

2 aprilie 2016   Îngrijire personală

Dereglări hormonale remedii naturiste. Îţi dai seama de cât de importanţi sunt hormonii pentru organism abia atunci când apare un dezechilibru. Tratamentele naturiste vin în sprijinul tău şi de această dată, mai ales dacă le foloseşti o perioadă mai lungă de timp.

1. Dereglări hormonale remedii naturiste - Infuzie de hamei

Ceea ce face hameiul o plantă benefică pentru femei,mai ales în cazul tulburărilor hormonale,este conţinul bogat de fitoestrogeni şi de fibre care acţionează contra simptomelor neplăcute ale menopauzei,dar şi contra simptomelor dinaintea menstruaţiei. Pui la macerat peste noapte trei linguri de hamei uscat în 500 ml de apă. Dimineaţa,strecori lichidul. Planta rămasă o fierbi cu o jumătate de litru de apă,o laşi la răcit şi filtrezi din nou. La final,amesteci lichidele pentru a obţine un litru de infuzie din care bei câte o cană pe zi,înainte de masă,timp de trei săptămâni.

2. Extract de mlădiţe de zmeur

Extractul din mlădiţe de zmeur n-ar trebui să lipsescă niciunei femei. Două cure pe an te pot ajuta să depăşeşti multiplele probleme cauzate de dezechilibrele hormonale. Dacă ai menstruaţii neregulate,însoţite de dureri,în cazul în care ţi-au fost depistate chisturi ovariene mici sau ai ajuns la menopauză şi te confrunţi cu bufeuri şi alte neplăceri,ia extract de zmeur de două ori pe zi,câte 30 de picături în puţină apă. Pentru rezultate bune,ţine cura timp de trei luni,apoi opreşte-o pentru o lună,pentru a o repeta după aceea încă trei luni.

3. Dereglări hormonale remedii naturiste - Tinctură de gălbenele

Tulburările hormonale sunt ceva obişnuit după naştere,când alăptezi,sau dacă ai o dietă săracă în elemente nutritive. Aici poate să intervină tinctura de gălbenele,care reglează ciclul menstrual şi alină durerile din timpul perioadei sensibile a lunii. Pentru a obţine aceste efecte,e necesar să bei 30 de picături de tinctură amestecate cu 100 ml de apă,de trei ori pe zi,înainte de menstruaţie. Şi infuzia de gălbenele este de ajutor. Prepari două ceaiuri pe zi,punând la fiecare cană cu apă clocotită câte două linguriţe de flori de gălbenele.

Info

Pentru a-ţi prepara singură tinctura de gălbenele,ai nevoie de 20 g de flori de gălbenele pe care le pui la macerat în 100 g de alcool de 70 de grade,o săptămână.

4. Dereglări hormonale remedii naturiste - Traista ciobanului

Uneori,folosirea anticoncepţionalelor poate duce la dezechilibre hormonale care generează menstruaţii abundente şi dureri. În aceste situaţii poţi să recurgi la infuzia sau la tinctura de traista ciobanului. Pentru infuzie,îţi trebuie două linguriţe de plantă uscată şi mărunţită la o cană cu apă fiartă. Două-trei căni de ceai pe zi,timp de o lună te vor ajuta să te simţi mai bine. O altă variantă este să consumi planta sub formă de tinctură,tot pe o durată de patru săptămâni. Diluează 20 de picături de extract în cinci linguriţe de apă,de trei ori pe zi,pe stomacul gol .

Truc

Include în dietă ciupercile,seminţele crude de floarea-soarelui,broccoli,conopida,care conţin vitamina B5,numită şi acidul pantotenic. Ea activează producţia de hormoni,iar carenţa ei poate apărea în caz că iei anticoncepţionale cu o concentraţie mare de estrogen şi progesteron,dând insomnii,oboseală,dureri de cap,tulburări hormonale.

Dereglări hormonale remedii naturiste - Recomandarea săptămânii

Ajutor pentru articulaţii

Pe măsură ce avansezi în vârstă,ligamentele,tendoanele,articulaţiile şi musculatura au nevoie de mai mult îngrijire. Artroplant cu MSM de la Dacia Plant,un produs realizat de Prof. Univ. Dr. Farm. Ursula Stănescu,membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România,contribuie la funcţionarea normală a sistemului osteo-articular şi muscular. Tratamentul trebuie luat timp de cel puţin două săptămâni. În fiecare zi,sunt necesare una-două tablete,luate înainte fiecărei mesei principale.

Preţ:29,43 lei (60 de comprimate)

Remedii naturale pentru durerea în gât

Mai multe