Incredibilele beneficii ale ceaiului de trandafir

19 aprilie 2017   Îngrijire personală

Ceaiul de trandafir, din special Rosa Damascena (Trandafirul din Damasc) sau din specia Rose de Rescht (originar din Persia) este extraordinar de parfumat si aduce o neaşteptată prospeţime. Din magazinele cu profil naturist, poţi cumpăra boboci de trandafiri bio, special de folosit în infuzii aromate şi sănătoase.

Ceaiul se prepară din 5-6 petale pentru o ceaşcă de apă fierbinte sau dintr-un boboc sau doi de trandafiri la o cană de apă fierbinte. Se lasă la infuzat 5-10 minute,se îndulceşte cu miere când lichidul e mai rece.

Ajută la detoxificare

Consumul regulat şi pe o perioadă înelungată de ceai de trandafir ajută la eliminarea toxinelor din organism. Ceaiul acţionează la nivelul ficatului şi vezicii biliare şi activează mecanismele de detoxificare. Are efect diuretic şi ajută la eliminarea apei în exces acumulată în ţesuturi.

Te vitaminizează

Petalele de trandafiri – mai ales cele în stare proaspătă- au o concentraţie mare de vitamina C. Când sunt uscate,petalele pierd jumătate din cantitatea de vitamină C. Aceasta din urmă este vitală pentru sistemul imunitar,pentru sănătatea pielii şi a oaselor,având şi un excelent efect antioxidant. Ajută şi la absorbţia fierului.

Îţi aduce polifenoli

Conţinutul ridicat de antioxidanţi face din trandafiri un elixir de sănătate. Petalele conţin polifenoli numiţi catechine,care protejează organismul de excesul de radicali liberi,care creşte riscul de cancer. Antioxidanţii întârzie îmbătrânirea şi sunt benefici pentru sănătatea pielii. Prin urmare,expresia „proaspătă ca un trandafir” se potriveşte mai mult decât oricând.

Alină durerile menstruale

Ceaiul de trandafiri e bun şi contra durerilor menstruale. Este eficace şi în bolile respiratorii asociate cu răcelile de sezon.

Alungă insomnia

Infuzia parfumată are efect calmant,sedativ,alungând insomniile rebele. După o zi de muncă,nimic mai relaxant ca o ceaşcă de ceai din petale roz!

Mai multe