Infuzia de amăreală îţi poate fi un aliat în lupta cu infecţia respiratorie – Calmează crizele de tuse

7 noiembrie 2020   Îngrijire personală

Farmacia naturii îţi vine în ajutor cu remedii care de care mai eficace. Când te doare gâtul şi tusea iritativă îţi diminuează energia ori când suferi de probleme digestive, deschide dulapul cu plante medicinale. Dacă printre ierburi găseşti şi amăreală, cărea i se mai zice şopârliţă, să ştii că ai un aliat în lupta cu tusea.

Aşa cum îi spune numele, planta este foarte amară, având o acţiune tonifiantă. O poţi recunoaşte cu uşurinţă după florile sale de un albastru intens, în zonele de câmpie sau cele deluroase. De la ea se foloseşte în scop terapeutic partea aeriană, în special florile, şi trebuie culese în momentul înfloririi.

Are efect expectorant

Deşi este extrem de supărătoare, tusea este un proces natural, prin care organismul încearcă să îndepărteze substanţele iritante de pe căile respiratorii, care apar datorită răcelilor sau bronşitei. Poţi grăbi procesul, scurtând astfel şi episoadele de tuse, dacă încerci infuzia de amăreală. Datorită secreţiei bronşice cauzate de aceasta este accelerat efectul expectorant.

Recomandată pentru digestie

Poligalina este substanţa care-i dă gustul amar, iar pe lângă aceasta, planta mai conţine tanini, mucilagii şi ulei eteric. Toate au efect laxativ, deoarece stimulează secreţia gastrică. De aceea, infuzia de amăreală este recomandată celor care au probleme cu tranzitul digestiv. Totodată, infuzia de amăreală are efecte antiasmatice şi antiinflamatoare.

Cum se prepară şi administrează

Pentru a beneficia de toate proprietăţile terapeutice ale plantei, este recomandat să o prepari cât mai puţin termic, cum ar fi sub formă de infuzie. Combină 20 de grame de flori uscate cu 200 de ml apă clocotită. Acoperă vasul şi lasă la infuzat 10-15 minute, apoi strecoară şi bea câte o cană de trei ori pe zi. Pentru a fi mai uşor de băut, o poţi aroma cu puţină miere şi zeamă de lămâie. Deoarece substanţele din amăreală pot irita tractul digestiv, este recomandat să iei în timpul tratamentului şi un pansament gastric şi să bei infuzia înainte de mesele principale.

Bine de ştiut!

Evită să bei infuzie de amăreală dacă suferi de leziuni gastrice, cum ar ulcer sau gastrită, deoarece le poate irita.

@shutterstock

Mai multe