Plante care întăresc imunitatea

29 octombrie 2016   Îngrijire personală

În sezonul rece, rezistenţa organismului în faţa bolilor scade. Câteva preparate pe bază de plante te ajută să îţi consolidezi imunitatea şi să faci faţă mai bine virozelor.

Sistemul imunitar este a doua linie de apărare a organismului. Prima linie include barierele fizice:pielea şi membranele mucoase (care acoperă pereţii interiori ai sistemului digestiv,respirator şi reproducător). Dacă virusurile şi bacteriile pătrund în organism,cea de-a doua linie de apărare intră în funcţiune. Sistemul imunitar reprezintă un mecanism complex care te protejează contra infecţiilor şi care grăbeşte procesul de vindecare,dacă te-ai îmbolnăvit.

Ghimbirul favorizează eliminarea toxinelor

Potrivit fitoterapeuţilor,ghimbirul este un remediu excelent pentru stimularea imunităţii. Ceaiul de ghimbir are efect calmant şi ajută la eliminarea toxinelor acumulate în organism. Rădăcina reduce riscul de infecţie şi îmbunătăţeşte circulaţia sângelui. În caz de tuse cronică şi pentru tratarea iritaţiilor gâtului,prepară-ţi o infuzie de ghimbir. Pui o linguriţă de rădăcină rasă de ghimbir la o cană (aproximativ 250 ml) de apă clocotită. Când se mai răceşte,îndulceşti cu miere dacă vrei. Bei 2-3 căni pe zi. În cazul în care suferi de gripă,infuzia de mai sus favorizează transpiraţia. Dacă ai guturai,ceaiul se consumă rece,dar în sarcină,remediile acestea se folosesc cu prudenţă.

Echinacea previne infecţiile virale

Planta (foto) este recunoscută pentru faptul că,în perioadele în care organismul e mai fragil (din cauza temperaturilor scăzute,a carenţei de vitamine şi minerale şamd),îi creşte rezistenţa. Poţi întrebuinţa remedii pe bază de echinacea în tratamentul preventiv al infecţiilor virale. Are beneficii şi în caz de răceală şi gripă,precum şi în infecţiile urinare şi respiratorii. Ia câte 2-3 pipete de tinctură de echinacea,de 3 ori pe zi. Toamna şi iarna,dacă ai fost bolnavă,în perioada de convalescenţă poţi să bei suc de Echinacea purpurea recens stabilizat (20% alcool etilic),care se găseşte în farmacii. Bea câte 2 ml în puţină apă,înaintea meselor,de 3-5 ori pe zi,4 zile. Fă o pauză de 4 zile. Poţi repeta tratamentul încă 4 zile,dar nu mai mult de 6 săptămâni.

Usturoiul luptă contra virusurilor

Studiile arată că alicina,substanţa care se găseşte în usturoiul zdrobit,are puterea de a lupta cu virusurile. S-a constatat că persoanele care au luat zilnic un supliment de 180 mg de alicină au răcit mai rar. Pentru o stare generală bună şi în perioadele cu imunitatea scăzută,mănâncă 2-3 căţei cruzi de usturoi,pe stomacul gol,zilnic. În tratamentul bolilor infecţioase,precum gripa şi bronşitele cronice,usturoiul poate fi consumat sub formă de suc. Bea în fiecare dimineaţă,pe stomacul gol,sucul pe care îl obţii după ce ai stors 3 căpăţâni de usturoi.

Info plus

• Dacă ai probleme gastrice,mărunţeşte usturoiul şi lasă-l câteva ore la macerat în ulei de măsline,înainte de a-l consuma.

Mai multe