Remedii care tratează picioarele umflate
Hipertensiunea arterială, sarcina, statul în picioare mult timp şi tulburările renale pot favoriza umflarea gleznelor şi a picioarelor. Iată cum poţi ameliora acest disconfort!
Decoct de pătrunjel
Este indicat celor care suferă de tulburări renale,curăţând şi purificând rinichii. Spală bine şase rădăcini de pătrunjel de mărime medie şi pune-le la fiert,în trei sferturi de litru de apă clocotită. Lasă pe foc mic,15-20 de minute. Filtrează amestecul şi bea lichidul cât mai cald,pe stomacul gol,în una-două reprize.
Citeşte şi:
Picioare perfecte în câţiva paşi
Picioare obosite? Iată cum le răsfeţi!
Tinctură de castane
Pentru prepararea tincturii se foloseşte numai coaja brună a castanelor,care se îndepărtează cu grijă de pe miez,acesta fiind toxic. Taie mărunt 40 g coajă brună şi las-o să se usuce. Pune-o într-un vas care se închide ermetic şi las-o la macerat 30 de zile,în 200 ml alcool de 70 de grade. În toată această perioadă agită amestecul cât mai des,iar după ce-l filtrezi depozitează-l în sticle închise la culoare. Ia de două-trei ori pe zi câte 20-30 de picături din această tinctură,15-20 de zile. Apelează la acest tratament numai cu acordul medicului de familie.
Vin medicinal din plante
Un alt remediu la care poţi să apelezi în cazul în care ţi se umflă picioareleeste un amestec format din 50 g scoarţă de castan sălbatic,20 g traista ciobanului şi 20 g de cireşe negre. Pune plantele într-un vas care se închide ermetic şi lasă-le la macerat 5 zile în 200 ml alcool 70 de grade. Filtrează amestecul,adaugă 1 litru de vin alb şi dulce,iar după 8 zile bea câte 3 păhărele pe zi.
Cataplasme
Poţi să aplici pe picioarele umflate o cataplasmă obţinută din 200 g herba de lumânărică şi 100 g făină din seminţe de in puse în 500 ml apă. Fierbe amestecul 20 de minute şi aplică cataplasma călduţă.