Remedii împotriva fumatului: Lista alimentelor care te scapă de ţigări

19 august 2019   Îngrijire personală

Vrei să te laşi de fumat, dar pare că nimic nu te poate ajuta? Există remedii naturale care îţi reduc nivelul de nicotină din organism şi îţi potolesc nevoia de a pune ţigara în gură. Porneşte din start cu gândul că vei reuşi şi ajută-ţi corpul prin consumul unor alimente specifice, cum ar fi mierea sau citricile.

În loc să-ţi tragi un fum, vei bea o gură dintr-un amestec ce conţine ghimbir, iar stările de nervozitate le poţi “regla” cu ajutorul ceaiului de sunătoare, plantă renumită pentru efectul calmant.

Găseşti, mai jos, o listă cu câteva remedii naturale împotriva fumatului şi ce trebuie să faci pentru a elimina definitiv ţigările din viaţa ta:

Redu nivelul de nicotină din organism cu sucurile de citrice sau cu mierea

Sucul natural din grepfrut sau portocale are capacitatea de a scădea nivelul de nicotină prezent în organism. Specialiştii recomandă cel puţin două pahare de suc pe zi, scrie csid.ro.

Mierea este un alt aliment care scade nivelul de nicotină din sânge. Mai mult, mierea diminuează simptomele de sevraj, scade starea de iritabilitate, dorinţa de a mânca - stări des întâlnite în rândul persoanelor care vor să renunţe la fumat.

Citeşte şi: Cel mai bun remediu pentru răul de maşină, 100% natural

Ghimbirul, sunătoarea şi ovăzul, alimente te ajută să te laşi de fumat

Astfel, ghimbirul are capacitatea de a reduce stările de vomă resimţite în special dimineaţa, în primele zile în care ai renunţat la ţigări. Se recomandă ca la micul dejun să adăugăm câteva picături de extract natural de ghimbir într-un pahar de suc de fructe. Mai mult, ghimbirul poate fi adăugat în băutură ori de câte ori apare dorinţa de a aprinde o ţigară, mai scrie sursa citată.

Sunătoarea are rolul de a calma stările de anxietate şi nervozitate des întâlnite în rândul persoanelor care doresc să renunţe la acest viciu. Specialiştii spun că ceaiul de sunătoare este recomandat să fie băut seara înainte de culcare, deoarece acesta are efectul de calmare. Dacă e băut în timpul zilei, ne vom confrunta cu stări de moleşeală şi somnolenţă.

Citeşte şi: Produsul pe care orice femeie îl are în geantă este soluţia pentru tăieturi şi vânătăi

Potrivit csid.ro, ovăzul sălbatic este foarte eficient pentru refacerea echilibrului de vitamine din organism, extrem de afectat pe parcursul anilor în care am fost dependenţi de tutun. Specialiştii spun că vitamina C, D şi E ajută la depăşirea simptomelor apărute atunci când renunţăm la ţigări, precum pofta excesivă de a fuma, diminuarea senzaţiei de gură uscată şi a stărilor de nervozitate.

Mai multe