Remedii naturale pentru detoxificarea sângelui şi ficatului

19 februarie 2014   Îngrijire personală

Organismul ne clocoteşte de deşeuri pe care se străduieşte, gâfâind, să le lepede. E cazul să facem ceva. O curăţenie mare, la fel ca în casă, pentru a dinamiza circulaţia sângelui şi a ne oxigena.

Şi nu e vorba doar de hipertensiune,de atacul de cord sau de un accident vascular cerebral. Din cauza înfundării va­se­lor de sânge suferă la fel de mult şi picioarele.

Mer­gând pe stradă,simţim dureri insuportabile la muşchii pulpelor. După o scurtă pauză,durerea cedează,dar apoi începe să se repete mai des,coboară mai jos şi în­cep să ne amor­ţească tălpile. Îngustarea vaselor de sân­ge de la picioare degradează alimentarea ţesutului mus­cular,care trans­mite semnale sub formă de durere. Ca să preveniţi afec­tarea ar­te­relor,începeţi obligatoriu curăţarea va­selor sanguine. Rezultatele sunt spec­taculoase:ele de­vin elas­tice,pro­voa­că întinerirea între­gului corp,se îmbu­nătăţesc vederea şi auzul,starea tractului gastro-intes­tinal,a plămânilor,a nasului şi a sinusurilor,scade ris­cul accidentului vascular-cere­bral.

Începeţi cu ficatul

Starea vaselor de sânge depinde de starea ficatului,de aceea,se recoman­dă,vreme de 5-7 zile,o cură de ierburi cu efect colagog. Puteţi alege una din variantele următoare:

Tinctură de păpădie– este o reţetă foarte utilă,datorită multiplelor sale efecte radicale. E bine s-o aveţi mereu la îndemână. Se iau 4-5 rădăcini şi 4-5 frunze de păpădie,se toacă mărunt şi se macerează în 0,5 l ţuică,timp de 7 zile,la răcoare şi întu­neric. Periodic se agită. Apoi se stre­coară şi se păstrează în frigider. Se bea tinctura strecurată,de 3 ori pe zi,câte 25 picături,cu 30 de minute înainte de masă. O cură durează 2-4 luni,în funcţie de starea vaselor. De regulă,se prepară un litru de tinctură. Cura se face câte o lună,cu pauză de 7 zile.

Tinctură de floarea-soarelui– Se amestecă o frunză tocată,petalele de la o pălărie de floarea-soarelui şi o mână de seminţe curăţate şi râşnite. Se macerează totul în 500 ml ţuică. Se administrează ca în reţeta precedentă,timp de 3-4 luni,cu pauze.

Usturoi şi lămâie– 2 lămâi se spală cu apă clocotită,se taie,se curăţă de seminţe şi se dau prin maşina de tocat,cu tot cu coajă. Se curăţă şi se toacă 2 căpăţâni de usturoi,se amestecă cu lămâia şi cu 500 g miere de albine. Borcanul cu amestec se ţine la frigider. Se mănâncă câte o linguriţă,dimineaţa şi seara,înainte de masă. Concomitent cu curăţarea vaselor,este o pro­filaxie eficientă pentru deficitul de vitamine din timpul iernii,atunci când organismul are nevoie de sprijin pentru a consolida sistemul imunitar slăbit.

Amestecuri de plante

1. Se amestecă câte 6 linguri de podbal,sunătoare şi fructe de măceş,câte 3 linguri de talpa-gâştii,seminţe de mărar şi frunze de fragi. Se ia o lingură din acest amestec şi se infuzează în 250 ml de apă fierbinte,timp de 40 minute. Infuzia strecurată se bea în 3 reprize,înainte de mese,în cure de 27 zile,cu pauze de 7 zile.

2. Se amestecă câte 6 linguri de mentă,sunătoare şi coada-calului,3 linguri rădăcină de păpădie,4 linguri frunze de sălcioară şi câte 2 linguri de păducel şi scoruş de munte. Se prepară ceaiul ca în reţeta precedentă. (Sunătoarea nu e recomandată persoanelor cu tensiune arterială crescută.)

Remediile pentru curăţarea vaselor de sânge le găseşti AICI.

Mai multe