Sfaturile Maicii Sofronia de la Agapia: Plante medicinale şi folosirea lor

19 august 2015   Îngrijire personală

Chiar dacă locuim în Bucureşti şi nu avem de unde să le culegem, nu strică să aflăm ce plante se recoltează luna aceasta şi la ce folosesc pentru ca să le căutăm prin pieţe.

Şi cum avem încredere în puterile tămăduitoare ale medicinei alternative (asta nu înseamnă că nu trebuie să apelăm la doctori şi la medicina contemporană),am ales,din cartea „Poveţele Maicii Sofronia”,scrisă de medicul Alexander Reinhardt şi apărută la Editura Ştefan,câteva consideraţii despre ierburile de leac din această perioadă.

Busuiocul

“Este apreciat în popor,fiind considerat,în acelaşi timp,«planta sfântă a lui Hristos» şi «buruiana dragostei». În multe legende româneşti este asociat lui Iisus Hristos:această plantă ar fi ieşit din pământ şi ar fi crescut fiind udată de sângele Mântuitorului când a picurat de pe cruce;în altă legendă,busuiocul creşte „hrănit” de lacrimile Sfintei Fecioare;un alt mit ar fi că,la botezul Domnului,toată suflarea ar fi venit cu busuioc. Ţăranii mai spun şi că la naşterea Domnului,în afară de fânul din staul,busuiocul a răsărit împrejurul Lui,L-a îmbrăcat ca într-o mantie verde şi de aceea preoţii nu fac agheasmă fără busuioc.

Această plantă este semănată în scop ritual în mai multe zile consacrate:de pildă,în ziua de Sfântul Gheorghe (dar nu duminica),înainte de răsăritul soarelui. Când este semănat,busuiocul trebuie sorocit,astfel că ţăranul care se spală mai apoi cu roua de pe el va fi cinstit de toată lumea. După culegere,busuiocul se pune la icoane sau pe grinda casei pentru a aduce linişte şi belşug întregii gospodării. Atât de mare este credinţa românilor în puterile busuiocului,încât mireasa,înainte de a merge la slujba cununiei,ia o crenguţă de la icoana casei şi şi-o pune în sân.

Citeşte mai multe AICI.

Mai multe