Uită de balonare cu aceste remedii din plante
Ştii bine că unele alimente duc mai uşor la balonare, cu suita neplăcută de simptome: dureri abdominale, flatulenţă, eructaţii (eliminarea pe cale bucală a gazelor). Din fericire, există remedii din plante care favorizează eliminarea gazelor intestinale.
Fasolea, mazărea sau varza provoacă balonare, la fel şi legumele şi fructele crude, consumate în cantităţi mari. Fitoterapeuţii recomandă atât plante cu acţiune carminativă, care favorizează eliminarea gazelor intestinale, cât şi remedii antispastice, care ajută digestia şi calmează spasmele.
Menta
Remediile cu mentă au acţiune benefică şi favorizează digestia. Totodată, au acţiune uşor analgezică şi carminativă
Pentru a facilita eliminarea gazelor din intestin, este utilă infuzia de mentă. Aceasta se prepară dintr-o linguriţă de frunze uscate, lăsate la infuzat 10-15 minute în 150 ml de apă clocotită. Strecoară şi bea 2 căni pe zi, după mesele principale.
Maghiranul
Este recomandat de fitoterapeuţi pentru acţiunile sale antispastice stomacale şi carminative.
Are în compoziţie ulei volatil, bun în caz de tulburări digestive.
Lasă la infuzat una sau două linguriţe de plantă uscată la o cană de apă clocotită, 5-10 minute. Strecoară ceaiul şi bea 3 căni pe zi.
Seminţele de coriandru
Seminţele de coriandru au, spun fitoterapeuţii, acţiune carminativă şi stimulează secreţiile gastrice. Uleiul esenţial de coriandru este un bun antispastic, este digestiv şi are rol antioxidant. Ca să te bucuri de beneficiile plantei, prepară-ţi o infuzie din 10-30 g de seminţe zdrobite de coriandru, lăsate la infuzat 10 minute într-un litru de apă clocotită. Strecoară ceaiul şi bea o cană după fiecare masă.
Uleiul de chimen negru
Uleiul extravirgin de chimen negru (Nigella sativa) conţine glucozide, compuşi fenolici, caroten, minerale (fosfor şi fier), enzime şi acizi graşi polinesaturaţi (omega 6), plus substanţe care stimulează sistemul imunitar. Ameliorează funcţiile digestive, stimulează înmulţirea florei bacteriene bune, scade incidenţa durerilor gastrice şi intestinale, combate balonarea. Ia un sfert de linguriţă de 2-3 ori pe zi, după mesele principale.
Seminţele de fenicul
Seminţele de fenicul au acţiune antispastică şi carminativă.
Fitoterapeuţii recomandă planta sub formă de infuzie:
ai nevoie de o linguriţă de seminţe la o cană de apă clocotită. Lasă 3-5 minute, strecoară şi consumă 2 căni pe zi, cu înghiţituri mici. Bea prima jumătate de cană de ceai înainte de a mânca, iar restul după masa de prânz. Bea a doua cană înainte şi după cină.
Tarhonul
Te scapă de durerile abdominale şi de balonare. Îl poţi folosi sub formă de vin medicinal. Ai nevoie de 50 g frunze proaspete de tarhon la un litru de vin alb. Acoperă frunzele cu vin şi lasă la macerat o săptămână. Strecoară lichidul şi păstrează-l în sticle închise la culoare, într-un loc ferit de căldură (în cămară). Bea zilnic câte un păhăruţ din acest vin medicinal, înainte de mesele principale, pentru a stimula apetitul, a uşura digestia şi pentru a împiedica formarea gazelor intestinale. Poţi folosi în mâncăruri sau salate oţet alb, în care ai lăsat la macerat frunze uscate de tarhon.