Un medic recomandă să folosim şi remedii naturale: “Nu întotdeauna medicamentele sunt necesare”

4 septembrie 2019   Îngrijire personală

Doctorul Sabin Ivan, autorul cărţii “Un masaj la îndemână oricui-Presopunctura”, lansa un mesaj către cei care şi-au îndreptat atenţia către remediile naturale ca tratamente împotriva diferitelor boli ale organismului.

“Cine ar fi crezut că variolă poate fi eradicată, că tuberculoză, febra tifoidă, meningită, holeră, difteria, scarlatină, boli care până nu demult secerau într-un singur an milioane de vieţi, vor fi învinse de banalul mucegai de penicilină şi derivatele sale”, este întrebarea adresată de medic în cartea sa, notează secretele.com.

Citeşte şi: 8 situaţii în care oţetul de mere este cel mai bun remediu naturist

Înlocuiţi medicamentele cu cu remedii naturale!

“Exemple cu mari cuceriri ale medicinei moderne sunt multe. Nu mi-am propus să mă ocup de ele, fiindcă, aşa cum constataţi, tema articolului este altă: remediile naturale.

Pentru că tot mai mulţi oameni renuntă la medicamente, înlocuindu-le cu remedii naturale: plante medicinale, homeopatie, acupunctură, diete speciale, fizioterapie, etc.

Curios este că aceste metode nenocive de tratament au început să fie utilizate chiar şi în ţările cu o industrie farmaceutică foarte dezvoltată. Specialiştii consideră că terapiile naturale vor fi “medicamentele” secolului al XXI-lea.

Acum se naşte întrebarea de ce ar trebui să înlocuim antibioticele, dovedite cele mai eficiente mijloace de combatere a microbilor, aspirina, cortizonul….", mai spune medicul. 

Citeşte şi: Încă un mit spulberat! Nu citricele au cel mai mare conţinut de vitamina C

Dr. Ivan: “Nimeni nu contesta medicamentul”

“Nimeni nu contesta medicamentul” precizează doctorul Sabin Ivan, “graţie căruia a fost posibilă menţinerea unei stări bune de sănătate şi prelungirea vârstei de viaţă”.

Însă, în opinia specialistului, medicamentele vindecă, dar uneori produc şi boli, mai ales când sunt întrebuinţate abuziv şi necontrolat de medic. Unele medicamente sunt rău tolerate de bolnavi, fiind însoţite chiar de fenomene secundare;

Sabin Ivan a fost un medic român care a studiat mai multe afecţiuni şi remedii, între care presopunctura. A murit în 2012, la Constanţa. 

Mai multe