Înlocuieşte guma de mestecat periajul dinţilor? Ce răspunde specialistul la această întrebare

11 octombrie 2021   Lifestyle

Guma de mestecat pare că este tot ce avem nevoie după ce mâncăm. Îţi reîmprospătează respiraţia înainte de o întâlnire şi îţi curăţă dinţii, dar cât este de sănătoasă?

Mulţi dintre noi obişnuim să mestecăm gumă, cu sau fără zahăr, pentru a avea o respiraţie mai proaspătă sau pentru a neutraliza acizii care pot afecta smalţul dinţilor. Poate ea înlocui, totuşi, periajul clasic al dinţilor? Sau este, în realitate, un obicei dăunător? Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, ne oferă răspunsurile la aceste întrebări.

„Deşi ne este tututor mai la îndemână să apelăm la o gumă de mestecat, în special când suntem pe grabă, în deplasare sau avem un serviciu dinamic şi nu avem cum să ne periem dinţii de câte ori ne dorim, acest obicei nu poate înlocui cu adevărat spălatul pe dinţi în totalitate. Guma de mestecat este eficientă doar pe moment, după masă, igienizându-ne, pe cât posibil, dinţii şi spaţiile interdentare. Trebuie să fie însă excepţia de la regulă, astfel că recomand să avem la noi periuţa şi pasta de dinţi şi să le folosim pe cât posibil de fiecare dată, şi la birou, şi la întâlnirile din oraş, şi în avion sau în deplasări‟, spune medicul stomatolog.

Când e recomandat să mestecăm gumă?

„Putem folosi acest mijloc de igienizare după masa de prânz, atunci când nu este neapărat necesar să avem un al treilea periaj pe zi. În general, sunt suficiente periajul de dimineaţă şi cel de seară. La modul general, însă, rezultatul obţinut în urma mestecării gume, faţă de spălatul pe dinţi, este net inferior. Mai ales dacă vorbim de o rutină completă de igienă orală: ne spălăm pe dinţi corect şi folosim şi metodele auxiliare de igienizare dentară, cum este duşul bucal sau periuţele interdentare‟, adaugă medicul stomatolog.

Guma de mestecat stimulează fluxul de salivă

„E important să ştim că saliva reprezintă metoda naturală a corpului de a curăţa dinţi şi a-i menţine sănătoşi. Guma de mestecat stimulează fluxul de salivă, iar aceasta acţionează ca un scut împotriva acizilor din alimente şi băuturi. Saliva protejează, de asemenea, împotriva uzurii dinţilor, datorită conţinutului său de proteine‟, punctează medicul stomatolog.

Ce fel de gumă putem mesteca?

„Pe piaţă există o mare varietate de gume de mestecat, inclusiv dulci. Orice tip de gumă stimulează fluxul de salivă, dar zahărul ştim că nu este bun pentru sănătatea dentară. Bacteriile din interiorul cavităţii orale iubesc guma cu zahăr. Aşadar, e bine să evităm acest gen de gumă de mestecat şi să ne îndreptăm mai degrabă către cele fără zahăr. Cele fără zahăr folosesc îndulcitori care sunt fie metabolizaţi foarte lent de bacterii, fie bacteriile nu îi consumă deloc.

Cât de bună este guma de mestecat cu xilitol 

„Xilitolul este un îndulcitor popular în zilele noastre şi se spune că poate stopa dezvoltarea bacteriilor şi la prevenirea cariilor dentare. Nu există însă suficiente studii ştiinţifice care să demonstreze aceste lucruri, să arate că guma cu xilitol este mai bună decât alte gume fără zahăr‟, mai spune Sorina Stroe.

Când e cel mai bine să mestecăm gumă?

„Imediat după masă, mestecarea gumei timp de 10-20 de minute stimulează fluxul de salivă. Asta ajută la curăţarea resturilor alimentare şi neutralizarea acidului. Repet însă, guma de mestecat nu înlocuieşte spălatul pe dinţi şi ar trebui să fie doar excepţia de la regulă, să o folosim în situaţiile în care chiar nu putem apela la periuţa de dinţi!‟, încheie Sorina Stroe.

Sursă foto: Shutterstock

Mai multe