10 întrebări despre ulcer
Inflamaţie apărută la nivelul tractului digestiv, compus din esofag, stomac, ulcerul afectează o mare parte din populaţie, cel mai întâlnit fiind cel localizat în interiorul duodenului. Iată 10 întrebări ale căror răspunsuri de vor ajuta să descoperi tot ceea ce trebuie să cunoşti despre boală!
1. Ce este?
Este o ulceraţie care se formează în mucoasa din interiorul stomacului sau a duodenului. Acesta utilizează sucul gastric pentru a descompune alimentele consumate, fiind acoperit într-un strat gros de mucus pentru a-l proteja de substanţele dăunătoare. Dacă regenerarea peretelui tubului digestiv este perturbată, se formează o gaură în interiorul stomacului, de câţiva milimetri, acest lucru însemnând apariţia ulcerului. Se disting 2 forme: ulcerul duodenal, situat la nivelul duodenului şi cel gastric, situat în stomac.
2. Din ce cauză apare?
Ulcerul gastro-duodenal poate apărea pe fondul unui nivel de stres crescut, a unei alimentaţii acide, a alcoolului sau a fumatului. Unele dintre cele mai frecvente cauze sunt infecţia cu bacteria Helicobacter pylori, precum şi folosirea antiinflamatoarelor precum aspirina sau ibuprofenul.
3. Care sunt cele mai întâlnite simptome?
O serie de simptome pot fi asociate cu ulcerul, însă pentru a avea un diagnostic sigur, cel mai indicat este să mergi la un consult la un medic specialist. Printre acestea se numără: oboseala şi un nivel scăzut de energie, durerile şi arsurile stomacului, în special noaptea, migrenele, acumularea kilogramelor sau slăbitul într-un timp foarte scurt, insomnia, anxietatea, disconfortul în timp ce mănânci sau bei, anemia, balonarea sau durerea abdominală surdă şi stările de vomă.
Află tot ceea ce trebuie să ştii despre această boală pe clicksanatate.ro.
Sursa foto: medguidance.com