Acestea sunt lucrurile care încetinesc îmbătrânirea creierului!

2 iunie 2015   Modă

Îmbătrânirea prematură a creierului poate fi prevenităcu uşurinţă dacă ţii cont de câteva lucruri esenţiale. Iată ce trebuie să faci pentru a-ţi menţine creierul tânăr şi ager.

"Prevenţia îmbătrânirii creierului e posibilă la persoane sănătoase. Nu există un remediu unic care să ne ofere garanţia că vom îmbătrâni cu creierul mai târziu. Complexitatea vieţii fiecăruia trebuie ajustată, trebuie să ne alocăm timp pentru a ne odihni, e nevoie de un somn de şapte ore pe noapte, să avem o viaţă emoţional-cognitivă echilibrată, fără exces de emoţii. Să nu plonjăm complet într-o activitate care nu presupune interacţiune umană, dacă pe parcursul zilei avem numai activitate pe email, la calculator, fără dialog cu alte persoane, apar probleme. De asemenea, supraexpunerea la tehnologii reprezintă un potenţial pericol. Apoi, alimentaţia e fundamentală, trebuie să mâncăm la timp şi echilibrat, e nevoie de alimentaţia sănătoasă",a declarat Preşedintele Societăţii de Neurologie din România,Dafin Mureşanu,potrivit Mediafax.

Aşadar,dacă vrei să îţi menţii creierul sănătos este necesar să dormi cel puţin 7 ore pe noapte,să citeşti cărţi în loc să te uiţi la televizor,să interacţionezi cu alte persoane şi,nu în ultimul rând,să mănânci sănătos.

Specialistul a adăugat că pentru încetinirea procesului de îmbătrânirea creierului trebuie să se aibă îm vedere şi condiţiile în care îmbătrânirea organismului afectează creierului. "Există un cumul de factori care pot genera îmbătrânirea cerebrală precoce, cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, sedentarismul, obezitatea, fumatul, consumul exagerat de alcool, suprasolicitarea intelectuală, stresul",a mai spus Mureşanu.

Printre "semnalele de alarmă" care indică o îmbătrânire cerebrală precoce se numără tulburări de memorie dese,lipsă de concentrare şi atenţie,senzaţia de epuizare,alunecare spre depresie.

Mai multe