Aerul din casă te poate îmbolnăvi. Iată cum!

24 ianuarie 2015   Modă

Aerul care circulă în interiorul casei conţine peste 900 de chimicale, particule care pot să aibă un impact negativ asupra sănătăţii. Oamenii de ştiinţă spun că poluarea aerului din interiorul casei ne poate îmbolnăvi de boli de inimă, cancer şi afecţiuni respiratorii.

Specialiştii avertizează că sarcinile simple de zi cu zi,cum sunt spălatul hainelor sau curăţenia casei,pot să te îmbolnăvească de boli cardiovasculare,cancer pulmonar şi astm.

Semne că aerul din locuinţă nu e curat

Tusea,lăcrimarea ochilor,stările de ameţeală,strănutul,senzaţia de oboseală şi durerile de cap pot fi semne comune ale proastei calităţi a aerului din interior.

Există şi alte simptome severe care te anunţă că aerul din locuinţa conţine iritanţi care pot duce la apariţia iritaţiilor oculare,erupţiilor cutanate,durerilor musculare,problemelor respiratorii,astmului,febrei sau frisoanelor,pierderii auzului,sângerărilor nazale,respiraţiei şuierătoare şi bolilor pulmonare.

În covoare se găsesc particule de praf,păr de la animale,ciuperci şi alte particule potenţial dăunătoare,care pot agrava plămânii,declanşa crize de astm sau crize alergice.

Potrivit unui studiu european,efectuat de Institutul Naţional de Sănătate şi Asistenţă Socială,alergenii din interiorul locuinţelor au un impact negativ asupra sănătăţii organismului. Cercetătorii au descoperit că este o legătură între poluanţii din case şi bolile cardiovasculare. Mai mult,aceştia înrăutăţesc starea de sănătate a celor bolnavi.

Sfaturi pentru a avea o casă curată

  • Aeriseşte-ţi cât mai des locuinţa;
  • Foloseşte produse ecologice prietenoase;
  • Optează pentru podele din lemn şi înlătură covoarele,pentru că sunt purtătoare de praf,acarieni,păr de animale etc.;
  • Deconectează aparatele de uz caznic când nu le foloseşti;
  • Descalţă-te şi nu intra încălţată în casă,pentru a nu răspândi murdările de pe încălţăminte.
Mai multe