Afecţiunile care pot determina căderea părului
Ştiai că părul uscat, subţire şi fragil care se rupe uşor poate indica serioase probleme de sănătate? În loc să încerci să maschezi aceste minusuri ar fi mai bine să identifici cauza. Stilul de viaţă, lipsa somnului, stresul, dieta dezechilibrată pot fi factori care să cauzeze căderea părului, dar simptomele sunt aceleaşi şi când te confrunţi cu una dintre aceste afecţiuni.
Hipotiroidie
Dacă aveai cândva părul gros şi lucios, dar acum este subţire şi lipsit de vlagă analizează întâi dacă l-ai agresat în vreun fel. Poate în ultima perioadă ai folosit în mod excesiv placa de păr, ondulatorul sau poate l-ai supus decolorării, încât se poate explica deteriorarea lui. Chiar şi apa cu un concentraţie mare de clor poate fi de vină. Acordă atenţie acestor semne pentru că pot indica prezenţa hipotiroidiei, adică glanda tiroidă nu produce suficienţi hormoni ceea ce va duce la încetinerea metabolismului.
Psoriazis
Mâncărimile de la nivelul scalpului pot fi tratate cu uşurinţă cu un şampon destinat acestei probleme. Dacă observi că scuamele de la nivelul tegumentului sunt solzoase, acesta ar putea fi un semn al psoriazisului, o afecţiune care forţează celulele pielii să se dezvolte într-un ritm alert.
Sindromul ovarului polichistic
Un om pierde zilnic în medie 100 de fire de păr fără ca volumul acestuia să fie afectat în vreun fel. Dacă părul tău se răreşte brusc, într-un timp foarte scurt, ar putea fi din cauza unui dezechilbru hormonal cauzat de sindromul ovarului polichistic. În acest caz, hormonii masculini sunt secretaţi în exces şi vor forma săculeţi cu lichid în interiorul ovarelor, cunscuţi sub denumirea de chisturi.
Diabetul
Diabetul afectează în mod negativ întreg organismul, în special sistemul circulator. Cu alte cuvinte, partea superioară a corpului, extremităţile şi scalpul vor primi mai puţine elemente nutritive şi oxigen. Dacă diabetul determină circulaţia proastă a scalpului, rădăcinile firului de păr vor muri, iar părul va începe să cadă şi va împiedica apariţia firelor noi de păr.