Cataracta, prevenţie şi tratament

4 iunie 2017   Modă

Cataracta este o afecţiune oftalmologică destul de frecventă, caracterizată prin scăderea progresivă a vederii şi prin pierderea transparenţei cristalinului – lentila naturală, aşezată în spatele irisului. De obicei, ea apare în rândul persoanelor trecute de vârsta a doua.

Vârsta,cea mai frecventă cauză

Cauzele apariţiei cataractei sunt multiple,însă statisticile arată că aproximativ 70% dintre persoanele de peste 65 de ani suferă de această afecţiune. Cataracta apare rareori la persoane mai tinere,dar s-au întâlnit cazuri chiar şi la nou-născuţi. Expunerea îndelungată la razele ultraviolete sau la substanţe toxice,traumatismele,miopia,glaucomul sau diabetul pot duce şi ele la apariţia cataractei.

Nu doare şi nu este periculoasă

Cataracta evoluează progresiv,nu doare şi nu cauzează lacrimare excesivă,roşeaţă sau mâncărime la nivelul ochiului. Se manifestă prin diverse fenomene ce afectează vederea precum:înceţoşare,modificarea frecventă a dioptriilor,îmbunătăţirea vederii la distanţă,sensibilitatea accentuată la lumină,incapacitatea de a aprecia corect distanţele. Ajunsă în stadiile avansate,netratată,poate produce complicaţii grave.

Unele boli pot determina apariţia cataractei

Pacienţii cu diabet zaharat prezintă un risc crescut de apariţie a cataractei,din cauza leziunilor apărute pe cristalin,ca rezultat al nivelului crescut al glucozei în sânge. Glaucomul (caracterizat prin creşterea tensiunii oculare,dureri locale intense şi grave tulburări de vedere) şi hipertensiunea arterială pot fi şi ele răspunzătoare de apariţia cataractei.

Cum o poţi preveni

Consumă alimente bogate în luteină şi zeaxantină,doi antioxidanţi buni pentru vedere,pe care îi găseşti în broccoli,spanac,ardei,precum şi alimente bogate în antioxidanţi,vitamina E,vitamina C,vitamina B6,seleniu,carotenoide.

Când trebuie să te operezi

Operaţia reprezintă singura metodă de tratament şi se face doar în cazul în care tulburările vizuale sunt grave şi influenţează desfăşurarea normală a activităţilor cotidiene. Dacă rezultatul examenului oftalmologic nu recomandă operaţia,nu se face preventiv,vederea putând fi corectată prin purtarea ochelarilor sau a lentilelor speciale.Dacă medicul recomandă operaţia,aceasta se face cu anestezie locală,durează câteva minute şi nu este dureroasă. Cea mai modernă metodă de tratament este operaţia cu ultrasunete,care constă într-o incizie atât de mică,care nu necesită cusătură şi se efectuează doar persoanelor care nu au o formă avansată. În cazul în care ochiul sănătos dezvoltă cataractă,va trebui să fie şi el operat. În perioada recuperării,creierul va trece printr-un proces cunoscut sub numele de neuroadaptare,ce poate dura între 3 şi 6 luni.

CIteşte şi:Ce presupune operaţia de cataractă

Netratarea poate duce la orbire

Este de preferat să nu se aştepte până în ultimele faze de evoluţie a cataractei pentru că în aceste faze cristalinul este mai dur şi mai greu de extras. În lipsa unui tratament,cataracta ajunge să împiedice complet pătrunderea luminii în ochi,ceea ce duce la pierderea completă a vederii.

Cataracta poate să reapară

Nu trebuie să te îngrijorezi dacă vei constata că ai cataractăsecundară. Ea poate să reapară pentru că,prin operaţie, medicul chirurg înlocuieşte cristalinul,în timp ce sacul cristalinian rămâne intact. În timp,aceste se poate opacifia,instalându-se astfel cataracta secundară. Nu este nevoie de altă operaţie,se tratează în 2 minute cu ajutorul unui instrument cu laser.

Atenţie! Tratamentul postoperator şi respectarea întocmai a indicaţiilor medicului influenţează în mod direct rezultatul vizual final.

Ştiai că...

...primele referinţe despre cataractă datează din anul 29 d.H.?  Menţiunea apare în lucrarea „De Medicinae“,scrisă de enciclopedistul roman Aulus Cornelius Celsus?

...purtarea ochelarilor de soare cu protecţie UV nu este doar un moft,ci poate preveni apariţia cataractei?

…femeile care fac rubeolă,pojar sau varicelă în timpul sarcinii,sunt expuse unui risc crescut de apariţie a cataractei? Şi bebeluşul poate suferi de cataractă congenitală.

CIteşte şi:Cataracta netratată duce la orbire

sursă foto:david-richardson-md.com

Mai multe