Ce boli se moştenesc

20 februarie 2016   Modă

Sănătatea noastră este influenţată de stilul de viaţă, de dietă, dar un rol important îl are şi moştenirea genetică. Unele afecţiuni se transmit din generaţie în generaţie, de la părinţi şi bunici, fiind cunoscute ca boli genetice ereditare.

Diabetul

Dacă părinţii tăi suferă de o formă de diabet,poţi moşteni această afecţiune. Cel mai mare grad de risc îl au persoanele care au ambii părinţi bolnavi de diabet de tip II şi cei care au ambii părinţi diagnosticaţi cu diabet de tip I. Cercetările de specialitate au arătat că rudele de gradul I ale unei persoane care suferă de diabet de tip II prezintă un risc de trei ori mai mare de a face boala.

Unele forme de cancer

În categoria bolilor care pot fi moştenite de la înaintaşi se încadrează şi cancerul.  Formele de cancer cel mai mult influenţate de gene sunt cel mamar,ovarian,de stomac şi cancerul de colon. Oamenii de ştiinţă au descoperit că femeile care prezintă mutaţiile genelor  BRCA1 şi BRCA2 prezintă un risc dublu de a dezvolta cancer de sân pe parcursul vieţii,faţă de cele care nu prezintă aceste anomalii.

Testarea genetică este cea care îţi poate spune dacă ai predispoziţie către una dintre aceste forme de cancer.

Unele boli oculare

Multe dintre afecţiunile oculare se moştenesc genetic. Printre acestea se numără miopia,astigmatismul,glaucomul şi hipermetropia. De aceea,este foarte important ca părinţii care suferă de o astfel de afecţiune să meargă cu copii la un control oftalmologic de rutină,pentru ca eventualele probleme să fie depistate din timp.

Fibroza chistică

Fibroza chistică,afecţiune determinată de mutaţia unei singure gene,este o altă afecţiune care poate fi moştenită. Este o boală incurabilă,care afectează în special plămânii şi pancreasul. Speranţa de viaţă a celor diagnosticaţi cu fibroză chistică este de aproximati 36 de ani. Boala este cel mai adesea descoperită în timpul copilăriei.

Ştiai că...

... aproximativ 15% din cazurile de cancer mamar sunt moştenite genetic?

...hipercolesterolemia familială,care se manifestă printr-un nivel ridicat de colesterol „rău“ este o afecţiune genetică?

…persoanele care au un părinte diagnosticat cu osteoporoză au un grad mai ridicat de risc de a dezvolta boala?

Mai multe