Ce investigaţii anuale sunt recomandate femeilor

16 noiembrie 2021   Modă

Chiar dacă ni se pare că nu avem timp, că suntem mereu pe fugă şi avem tendinţa de a lăsa de cele mai multe ori sănătatea pe ultimul loc, este important să ne asigurăm că nu există probleme medicale, sau, în cazul în care suferim de anumite afecţiuni, este recomandat să le descoperim la timp pentru a le contracara.

Chiar dacă ne simţim bine şi nu avem nicio problemă care să ne afecteze sănătatea, există anumiţi factori care predispun la apariţia unor boli. Cunoscând din timp aceste particularităţi medicale, poţi adopta un alt stil de viaţă, care să includă activităţi fizice şi o alimentaţie care să împiedice sau să întârzie cât mai mult declanşarea respectivelor afecţiuni.

 Sănătatea – esenţială indiferent de vârstă

Problemele de sănătate, chiar şi cele minore, cum ar fi oboseala sau o simplă indigestie, ne pot afecta calitatea vieţii. Dacă simţi efectele stresului şi ale oboselii accentuate, este important ca în primul rând să aduci schimbări benefice în stilul tău de viaţă. O dietă sănătoasă şi echilibrată şi un stil de viaţă activ ne ajută să ne simţim tot timpul bine şi să împiedicăm apariţia afecţiunilor medicale. Somnul odihnitor şi momentele de relaxare ne aduc numeroase beneficii, atât fizice cât şi mentale.

Menţinerea sănătăţii include de asemenea şi controalele medicale regulate, analize de sânge, investigaţii ginecologice, teste şi o mamografie, pentru a preveni şi pentru a depista din timp anumite probleme de natură medicală, care sunt mult mai uşor de tratat dacă sunt descoperite la timp.

Testele şi investigaţiile pe care este necesar să le facem pe tot parcursul vieţii, diferă de la o vârstă la alta. Este important să ştim că investigaţiile sunt recomandate chiar dacă credem că nu avem nicio problemă de sănătate, iar îngrijirea preventivă este recomandată de medici indiferent de vârstă.

Sfaturile medicale generale se referă la adoptarea unui stil de viaţă cât mai sănătos, care are rolul de a reduce riscul apariţiei unor boli sau afecţiuni. Medicii recomandă, de asemenea, efectuarea unor controale medicale regulate, pentru a ne menţine starea de sănătate. Prevenţia este esenţială, pentru a evita tratamentul medicamentos sau intervenţiile chirurgicale. Controalele periodice ne ajută să depistăm problemele de sănătate înainte ca acestea să devină grave şi să ne afecteze calitatea vieţii. Controalele periodice includ o serie de investigaţii fizice pentru a ne asigura că organismul nostru funcţionează corect.

Investigaţiile anuale pentru femei

Sănătatea noastră depinde în mare măsură de o viaţă cât mai echilibrată. Un ritm de viaţă activ, o dietă bazată pe cât mai multe fructe, legume şi alimente neprocesate şi controalele anuale sunt cheia pentru o viaţă sănătoasă, fără probleme medicale.

În cadrul examenului fizic general, medicul de familie efectuează o evaluare amănunţită, care include indicele de masă corporală, măsurarea glicemiei, pentru a evalua riscurile potenţiale de diabet şi tensiunea arterială.

De asemenea, analizele de sânge recomandate testează numărul de globule roşii din sânge, pentru a depista din timp anemia şi pentru a o trata eficient. Funcţia tiroidiană este esenţială atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, iar măsurarea nivelului de hormoni tiroidieni ajută medicul să evalueze dacă tiroida funcţionează corespunzător.

Se recomandă anual un examen fizic al sânilor şi efectuarea unei mamografii, mai ales în cazurile în care există în familie o mamă sau o soră care a avut cancer la san. Mamografiile se recomandă în general după vârsta de 40 de ani, sau chiar mai devreme, dacă există factori de risc pentru cancer.

Anual, este indicat un control ginecologic de rutină şi efectuarea unui test Papanicolau, care are rolul de a detecta la timp cancerul de col uterin. În cazul în care testele nu sunt concludente, medicul poate recomanda un test HPV.

Măsurarea densităţii osoase are rolul de a depista la timp osteoporoza şi osteopenia, şi determină starea de sănătate a oaselor, iar în cazul în care medicul constată factori de risc pentru apariţia acestora, va recomanda un tratament de prevenţie.

Este important să mergi anual la medicul dermatolog pentru un control de specialitate. Acesta va evalua factorii de risc pentru apariţia melanomului şi poate recomanda dermatoscopia în cazul în care descoperă anumite leziuni ale pielii.

Odată cu înaintarea în vârstă, vederea se deteriorează, aşa că este recomandat tuturor femeilor un control oftalmologic anual, pentru a depista eventualele probleme de vedere, cum ar fi cataracta sau glaucomul.

Starea noastră de bine şi calitatea vieţii depind în mare măsură de starea de sănătate. De aceea, este recomandat să facem anual teste, analize şi investigaţii, pentru a depista din plin factorii de risc sau problemele care ne-ar putea afecta pe viitor.

Sursa foto: Shutterstock

Mai multe