Ce îţi spun sânii despre sănătatea ta

21 septembrie 2016   Modă

Având în vedere că sânii se schimbă pe parcursul vieţii - şi într-o măsură mai mică, în fiecare lună - este important să înţelegi conexiunea dintre ei, hormoni şi sănătatea ta.

Legătura dintre sensibilitatea sânilor şi hormoni

Este posibil să te confrunţi cu dureri severe de sâni,umflături şi disconfort când urmează să-ţi vină menstruaţia. Potrivit lui Jerilynn Prior,un cercetător şi profesor de endocrinologie de la Universitatea din British Columbia,sensibilitatea sânilor după menstruaţie,manifestată în  părţile laterale ale sânului şi axile,poate sugera faptul că ovulaţia a avut loc. În cazul în care îţi simţi sânii dureroşi,este posibil să fie din cauza nivelului crescut de estrogen înainte de menstruaţie.

Durere de sâni? Ai grijă ce sutien porţi!

Un studiu efectuat în 2013 arată că o treime dintre alergătorii de sex feminin experientează dureri de sâni. În timp ce jumătate dintre aceste femei pun durerile de sâni pe seama menstruaţiei,aproape 7% au susţinut că exerciţiile fizice au făcut ca simptomele să se înrăutăţească. Specialiştii spun că este indicat ca atunci când facem mişcare să purtăm un sutien special conceput pentru sport. Dacă durerea persistă,consultă medicul.

Micşorarea sânilor poate indica dereglarea hormonilor

Sânii sunt mase formate din ţesut glandular,ţesut de susţinere şi celule adipoase. Ca urmare,aceştia sunt foarte sensibili la orice modificări la nivel hormonal. Acesta este motivul pentru care sânii se măresc în timpul sarcinii,când iei anticoncepţionale sau înainte de menstruaţie.

Pe măsură ce nivelul de estrogen scade,mai ales când se apropie menopauza,este posibil să se întâmple exact opusul. Un alt motiv pentru care se modifică dimensiunea sânilor este pierderea în greutate.

Somnul suficient îţi menţine sânii sănătoşi

Un nivel scăzut de melatonină,hormon secretat de organism doar seara,când dormim,poate fi asociat cu un risc mai mare de a face cancer mamar. Un studiu din 2013 arată că lucratul în schimburi de noapte pe termen lung (peste 30 de ani) dublează riscul de îmbolnăvire.

Dacă lucrezi noaptea şi nu-ţi poţi schimba locul de muncă,există o soluţie. Specialiştii spun că suplimentele de melatonină îi pot ajuta pe cei care lucrează în schimburi ori călătoresc foarte mult,pentru a dormi mai bine.

Mai multe