Ce porţi în timpul somnului te poate îmbolnăvi
Îţi place să dormi într-o pijama dintr-un anumit material, porţi şosete sau preferi să dormi cu sutienul? Poate te-ai gândit că nu contează prea mult, dar modul în care te îmbraci când dormi îţi poate afecta sănătatea.
Cel mai important motiv pentru care trebuie să ai grijă la ce porţi atunci când dormi este legat de faptul că aceste aparent banale alegeri îţi pot afecta calitatea somnului.
Un somn cât mai odihnitor este esenţial pentru sănătate, iar lipsa unui somn de calitate duce la apariţia unor probleme medicale precum riscul de infarct, tensiune arterială crescută, diabet, depresie, creştere în greutate.
Dacă ai probleme cu somnul, o cauză poate fi faptul că ai picioarele reci. Un studiu recent a demonstrat că persoanele care au o circulaţie periferică slabă suferă de insomnii. Se pare că organismul nostru face eforturi pentru a menţine temperatura potrivită, ceea ce ne împiedică să adormim.
De aceea, purtatul şosetelor noaptea poate fi soluţia salvatoare împotriva insomniilor, nu doar a frigului.
Când vine vorba de alegerea pijamalelor, acestea trebuie să fie cât mai confortabile. Purtarea unor pantaloni prea strâmţi poate afecta circulaţia sângelui şi duce la apariţia celulitei.
Unele persoane cred că purtatul unui sutien noaptea previne lăsarea sânilor, însă problemele pe care le poţi avea după sunt numeroase. De exemplu, poţi avea probleme cu circulaţia sau te poţi alege cu o iritaţie.
De altfel, este recomandat să nu porţi nimic prea strâmt, iar ideal, în cazul persoanelor care nu sunt prea friguroase, este să dormi dezbrăcată.
Credit foto: beautypassionista.com