Ce poţi afla despre sănătate privindu-ţi cu atenţie unghiile

8 septembrie 2015   Modă

Unghiile noastre pot oferi informaţii importante despre starea de sănătate, spune specialistul american Robin Miller, de exemplu, acestea pot furniza indicii despre îmbătrânirea celulară, despre proasta circulaţie a sângelui şi chiar despre prezenţa unei anemii în corp.

Forma şi culoarea unghiilor,care se îngălbenesc în timp,pot spune multe despre afecţiunilecorpului.

De exemplu,ştiai că petele albe apar din cauza unor infecţii sau a unor lovituri şi mai puţin de carenţele de minerale cum se crede,de fapt?

De cele mai multe ori,când apar pete albe pe unghii,mulţi oameni au impresia că de vină este lipsa de calciu din corp.

Unghii subţiri,care se rup uşor

Dacă ai unghii casante şi subţiri,e posibil să nu te hidratezi suficient. O altă cauză poate fi deficitul de biotină,una din vitaminele B,dar şi această problemă se poate remedia simplu.

Consumă zilnic conopidă,linte şi arahide,pentru că sunt bogate în biotină. Hidratezi unghiile din interior,dacă iei câte 1.000 de mg de ulei de peşte pe zi.

Uleiul conţine acizi graşi esenţiali întregului organism. Extern,poţi face fricţionări de două ori pe zi cu ulei de migdale.

Dacă problema nu dispare,mergi la medic să-ţi prescrie o serie de analize de rutină,în urma cărora vei depista eventualele carenţe din corp.

Unghii curbate şi îngroşate

Dacă unghiile tale se îngroaşă şi se curbează,e posibil să ai carenţă de fier. Mănâncă mai multe alimente şi legume bogate în acest mineral vital pentru sănătate.

Îl poţi găsi în carnea roşie,sfeclă,spanac,salată,pătrunjel. Dacă după analizele medicale se confirmă că ai în corp un nivel scăzut de fier,la indicaţiile medicului ia suplimente cu fier.

Unghii cu creste verticale pe suprafaţă

Acele ridicături verticale care apar pe unghii semnifică vârsta,aşa cum ridurile feţei dau de gol anii de viaţă.

Poţi netezi crestele aplicând pe unghii câteva picături de ulei de migdale. Ca să reduci aspectul inestetic,ia o pilă şi lustruieşte puţin suprafaţa unghiei.

De ce se îngălbenesc

Când unghiile se îngălbenesc,înseamnă că în corp este o carenţă de vitamina E. O altă cauză des întâlnită este când nu laşi unghiile să „respire“ suficient timp.

Dacă le ţii mai mereu vopsite cu lac de unghii,ele se pătează şi se îngălbenesc. E bine să laşi un interval de cel puţin trei zile până la următorul retuş.

Specialiştii recomandă suplimente cu vitamina E,de două ori pe zi,dar şi consumul de migdale,alune de pădure,arahide,cartofi dulci şi ulei din germeni de grâu,care este şi un bun antioxidant.

Petele albe,cauzate adesea de lovituri

În cele mai multe cazuri,petele albe apărute pe suprafaţa unghiei sunt cauzate de lovituri. În puţine situaţii petele albe apar ca urmare a carenţelor de minerale,cum este deficitul de zinc.

Totuşi,dacă analizele medicale arată o lipsă de zinc în corp,medicul îţi va recomanda suplimente minerale şi o dietă care să cuprindă carne roşie,seminţe de susan,seminţe de dovleac şi mazăre.

Toate acestea sunt bogate în zinc. Vestea bună este că petele albe cauzate de traumatisme dispar odată cu creştereaunghiei.

Mai multe